Home » Administratie » Șofer cu permis fals de 4.800 de euro, prins de polițiștii de frontieră vasluieni în Ghermănești

Șofer cu permis fals de 4.800 de euro, prins de polițiștii de frontieră vasluieni în Ghermănești

Un șofer de 45 de ani, din județul Vaslui, a fost prins de către polițiștii de frontieră pe raza localității Ghermănești în timp ce conducea un microbuz, având asupra sa un permis de conducere fals irlandez pe care a afirmat că l-ar fi cumpărat de la niște români cu 4.800 de euro. Autoritățile de frontieră au întocmit dosar penal pe numele vasluianului pentru uz de fals.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Huși au depistat în trafic un șofer de 45 de ani, cu domiciliul în județul nostru, care se folosea de un permis de conducere fals pentru a conduce pe șoselele din România. Documentul avea însemnele autorităţilor din Irlanda și era valabil pentru categoriile ”A”, ”B”, ”C”,”BE” şi ”CE”. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au făcut verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a frecventat cursurile unei şcoli de şoferi în Irlanda, fără să susţină exemenul pentru obţinerea permisului de conducere. Conducătorul auto a afirmat că a procurat documentul prin intermediul unor cetăţeni români pe care i-a cunoscut în Irlanda, contra sumei de 4.800 de euro”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Vaslui, Irina Mirică.
Poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pe numele șoferului pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. (Ionuț PREDA)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*