Home » Administratie » Ghinionul comunei Bogdănești: drumurile comunale asfaltate, drumul județean un calvar

Ghinionul comunei Bogdănești: drumurile comunale asfaltate, drumul județean un calvar

În comuna Bogdănești sunt în derulare mai multe investiții prin care sunt reabilitate o serie de drumuri de interes local. Ion Dorobanțu, primarul comunei Bogdănești, a spus că în cadrul PNDL 2 se va asfalta un drum comunal și alte două străzi din localitatea Bogdănești care totalizează 5,5 kilometri.

”S-a lucrat foarte bine la proiectul privind asfaltarea drumului comunal și s-a pregătit terenul pentru asfaltare. În perioada următoare va fi terminată această lucrare. În paralel, am terminat întocmirea documentației și am scos la licitație pentru a fi modernizate alte două segmente de drumuri de interes local. Cele două proiecte scoase la licitație  totalizează 12 kilometri. În acest fel, circa 85-90% din toate drumurile comunale din Bogdănești vor fi asfaltate”, a spus Ion Dorobanțu.

Dacă reabilitarea drumurilor comunale este în grafic, asfaltarea drumului județean care trece prin Bogdănești este marea problemă cu care se confrută autoritățile locale.

”Din păcate, suntem foarte triști și îmi aleg cuvintele când mă exprim așa, deoarece modernizarea drumului județean, poarta de intrare și linia care străbate de la un capăt la altul inima acestei comune întârzie să se modernizeze. Astfel, eforturile noastre de la nivel local sunt umbrite. Până ajungem la segmentele asfaltate și drumuri, chiar unele europene, străbatem acest drum de calvar DJ nr. 245 D. Nutrim speranța că cei care îl păstoresc și au promis ferm o să se aplece anul acesta și se va reabilita, se va moderniza. Până atunci, lansăm încă o dată o rugăminte că se pot face lucrări penru schimbarea podețelor fracturate și subdimensionate, care sunt lucrări preliminare și cred că cetățenii vor căpăta încredere când văd că s-au apucat de acest drum”, a mai spus Ion Dorobanțu.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*