Home » Administratie » Mai mulți pensionari încalcă regula distanțării sociale chiar în fața sediului Poliției Județene Vaslui

Mai mulți pensionari încalcă regula distanțării sociale chiar în fața sediului Poliției Județene Vaslui

Distanțarea socială a fost încălcată la Vaslui chiar în fața sediului Poliției Județene de către mai mulți bărbați care joacă remi sub o folie transparentă pentru a se apăra de ploaie. Imaginea a fost surprinsă de un trecător, pe 1 iunie, chiar în prima zi în care s-a dat liber la terase în aer liber, dar cu respectarea acelei distanțe de 1,5 metri între persoanele care nu sunt din aceeași familie. După cum se poate vedea și în fotografie, la acea masă din zona Pieței Independenței stau înghesuiți, în jurul unei mese de un metru pătrat, cel puțin patru persoane. Ca și cum nu ar fi suficient pentru a încălca legea și a se expune unor riscuri de îmbolnăvire de noul coronavirus, bărbații stau acoperiți și cu un celofan, iar cel puțin unul din ei, care se poate vedea în imagine, nu poartă mască. Totul se întâmplă la câteva zeci de metri de intrarea principală în sediul Poliției Județene, instituție care, teoretic, veghează la respectarea acelor acte normative cu privire la distanțarea socială. (Ionuț PREDA)

About admin

%d blogeri au apreciat: