Home » Administratie » PMP dorește să afle pe www.solutiata.ro ideile vasluienilor pentru ieșirea României din criză

PMP dorește să afle pe www.solutiata.ro ideile vasluienilor pentru ieșirea României din criză

Partidul Mișcarea Populară (PMP) a lansat, recent, campania ”Patriotismul înseamnă fapte. Spune soluția ta!” prin care dorește să afle ideile românilor, deci, implicit, și cele ale vasluienilor, cu privire la relansarea României după perioada de criză generată de noul coronavirus. Opiniile populației pot fi postate pe portalul on-line www.solutiata.ro, pe unul sau mai multe domenii principale, respectiv economie, mediu, sănătate, educație, agricultură și turism.

Propunerile românilor, și, implicit, ale vasluienilor pot reprezenta cele mai bune soluții pentru parlament și guvern în vederea relansării economice a României, cred reprezentanții PMP. În acest sens, partidul condus de Eugen Tomac a lansat o campanie națională intitulată ”Patriotismul înseamnă fapte. Spune soluția ta!”, prin care se dorește colectarea de idei și propuneri concrete de la populație.

România are nevoie de fiecare dintre noi, de soluții concrete ce pot veni și de la vasluieni. Obiectivul campaniei este să colecteze și să pună în dezbatere soluțiile propuse de români. Găsim împreună cele mai bune idei și le integrăm într-un plan de măsuri care trebuie implementate în perioada imediat următoare”, ne-a declarat Marcel Gangu, șeful de cabinet al deputatului PMP Vaslui, Corneliu Bichineț.

În opinia celor de la PMP, decidenții au responsabilitatea de a căuta soluții pentru a salva locurile de muncă, pentru a relansa economia, agricultura, turismul și alte domenii puternic afectate de criza coronavirus. Pentru a reclădi România, cred popularii lui Tomac, este necesară o fundație solidă, construită din educație, cercetare, un sistem medical bine pus la punct și un mediu înconjurător în care să respirăm un aer curat. ”Fiecare român, în domeniul său de activitate are deja o idee, o propunere, o soluție pe care o vede aplicabilă în această perioadă. De aceea, s-a creat platforma www.solutiata.ro. Pe această platformă, invităm vasluienii să-și prezinte sugestiile, inițiativele, soluțiile pe care le consideră potrivite pentru a sprijini România în combatarea crizei. Fiecare opinie contează, fiecare soluție este importantă, fiecare sfat va fi apreciat și analizat de experții noștri”, a mai adăugat secretarul general al Organizației Județene Vaslui a PMP, Marcel Gangu.
Cele mai bune sugestii vor fi propuse de PMP spre legiferare în Parlamentul României sau prezentate Guvernului României spre a fi adoptate ca parte a pachetului de măsuri anticriză. (Ionuț PREDA)

About admin

%d blogeri au apreciat: