Home » Administratie » Vasluian arestat după ce și-a bătut cu parul nora și soția. Una din victime necesită intervenții chirurgicale

Vasluian arestat după ce și-a bătut cu parul nora și soția. Una din victime necesită intervenții chirurgicale

Un bărbat de 64 de ani, din municipiul Vaslui, a fost arestat preventiv pentru o lună de zile, după ce și-a bătut cu parul nora și soția, pe fondul consumului de alcool. Cea mai tânără dintre victime a ajuns pe patul de spital și necesită o intervenție chirurgicală, instanța de judecată emițând și ordin de protecție pentru victimele agresiunii.

Violență fără margini într-o familie din municipiul Vaslui, după ce un localnic și-a bătut cu parul fără milă atât nora cât și nevasta care a sărit în apărarea acesteia. Pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi, bărbatul a spart geamul de la ușa de acces în locuința nurorii sale și, după ce a intrat în casă, a început să o lovească cu parul pe femeie. Auzind scandalul, soția agresorului a sărit în apărarea nevestei fiului său, însă și ea victimă a căzut victimă violențelor propriului bărbat. Întregul scandal a fost aplanat de către un alt fiul de-al agresorului, ulterior, intervenind și Poliția. În urma agresiunilor, tânăra de 29 de ani a ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri. Medicii legiști au constat că victima are nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri medicale, ea necesitând o intervenție chirurgicală din cauza leziunilor provocate cu parul. Tot în aceeași seară, agresorul a ajuns cu ambulanța la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut, ințial, pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar în cursul zilei de joi acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului”, ne-a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana Stavăr.
Bărbatul de 64 de ani este cercetat, deocamdată, de polițiști pentru violență în familie, amenințare, violare de domiciliu și distrugere. (Ionuț PREDA)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*