Ministerul Dezvoltării alocă la nivel național 86.584.146 de lei pentru consolidarea seismică a șapte noi obiective de investiții. Astfel, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, se acordă peste 74 de milioane de lei pentru creşterea nivelului de siguranţă la acţiuni seismice şi creşterea eficienţei energetice la sala de sport polivalentă din municipiul Vaslui.
Obiectivul de investiții din municipiul Vaslui de pe strada Decebal nr. 1 este încadrat în subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică aflate în proprietatea sau administrarea autorităților publice centrale sau locale.
Pe lângă obiectivul din municipiul Vaslui mai sunt alocate fonduri la
Colegiul economic ”Maria Teiuleanu” din municipiul Pitești, la Școala gimnazială cu clasele I-VIII Bărăștii de Vede (jud. Olt), la Centrul de protecție socială din comuna Șușani (jud. Vâlcea), la sediul ISU „Anghel Saligny” Vrancea (punctul de lucru Panciu) și la căminul cultural din comuna Cungrea (jud. Olt).
Alte 12,4 milioane de lei sunt alocate pentru reabilitarea, consolidarea și modernizarea Școlii gimnaziale ”Mihai Eminescu” din satul Bănești, comuna Fântânele (jud. Suceava). Finanțarea acestui obiectiv este asigurată prin Programul național de investiții ”Școli sigure și sănătoase”.



