Home » Agricultura » Pădurile Vasluiului sunt pline de animale. Vânătorii sunt așteptați la vânat

Pădurile Vasluiului sunt pline de animale. Vânătorii sunt așteptați la vânat

Vânătorii vasluieni sunt așteptați în aceste zile să meargă la vânătoare. Vasile Negru, directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Vaslui, a spus că pe timpul strării de alertă se pot desfășura acțiunile de vânătoare, dar grupurile să fie formate din maxim trei membri vânători.

”Cei care doresc și au achitată cotizația la zi și au intrat în posesia talonului de asigurare, se pot adresa la sediile noastre din Huși, Bârlad și Vaslui. În aceste zile este în desfășurare vânătoarea la căprior, iar în următoarele zile va debuta vânătoarea la mistreț și tot așa mai departe, în funcție de perioada legală admisă la vânătoare. Vânatul este bogat pentru că am avut o iarnă blândă, nu au fost zăpezi mari și nici geruri și majoritatea purceilor de mistreț trăiesc. O femelă poate avea între cinci și opt purcei de mistreț. Avem niște fătări mai reușite față de anii anteriori și așteptăm cifra de recoltare”, a precizat Vasile Negru.

Ordinul privind recoltatul la animale va fi emis de Ministerul Mediului, și după ce acest document va fi publicat în Monitorul Oficial al României, cota devine obligatorie pentru toți gestionarii de fonduri cinegetice de pe teritoriul țării.

”Sperăm ca acest oridin să fie publicat  în perioada imediat următoare, pentru a ști ce cotă de vânătoare avem. Cât privește fenomenul apariției în mai multe comunități a animalelor sălbatice, acestea migrează după mâncare cum este cazul porcului misterț, care este o specie erbivoră. Mistrețul nu este periculos, iar atunci când o persoană vede prezența acestor animale trebuie să facă gălăgie. Cetățenii să nu încerce să hrănescă aceste animale, pentru că sunt sălbatice”, a mai spus Vasile Negru.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: