Home » Administratie » FOTO: Nouă bărbați, reținuți în urma descinderilor de la Murgeni. Polițiștii au ridicat un adevărat arsenal de arme

FOTO: Nouă bărbați, reținuți în urma descinderilor de la Murgeni. Polițiștii au ridicat un adevărat arsenal de arme

Nouă din cei 26 de bărbați duși, duminică, la audieri la Poliția Bârlad în urma descinderilor forțelor de ordine la casele etnicilor romi din Murgeni au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi să fire prezentațu în fața instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Polițiștii au ridicat un adevărat arsenal de arme din locuințele și mașinile celor percheziționați, inclusiv pistoale și săbii.

Parchetul Bârlad a dispus reținerea pentru 24 de ore a nouă bărbați din Murgeni în urma audierilor făcute după descinderile celor peste 270 de polițiști și jandarmi în orașul Murgeni. Persoanele în cauză, care astăzi vor fi prezentate la Judecătoria Bârlad cu propunerea de arestare preventivă, sunt cercetate pentru mai multe infracțiuni, respectiv tulburarea ordinii și liniştii publice, lovire sau alte violenţe, uz de armă fără drept și distrugere. De altfel, în urma perchezițiilor domiciliare la cele 23 de adrese, au fost ridicate numeroase arme, printre care pistoale, săbii, răngi din fier și foarte multe bâte.

Ancheta în acest caz este în curs de desfășurare, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor implicate. De asemenea, orașul Murgeni rămâne în continuare sub măsura dispusă de Ministerul Afacerilor Interne, aceea de ”zonă de siguranță publică”. (Ionuț PREDA)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*