Home » Administratie » 26 de proiecte dedicate activităților nonprofit vor primi finanțare de la Consiliul Județean Vaslui

26 de proiecte dedicate activităților nonprofit vor primi finanțare de la Consiliul Județean Vaslui

Consiliul Județean (CJ) Vaslui va face o serie de modificări în cadrul programului judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes local pentru anul 2020. Atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, în limita fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul judeţean.

”Până la termenul limită au fost depuse 23 de proiecte, valoarea totală a finanţării nerambursabile alocată proiectelor eligibile pentru finanţare fiind de 236.189 lei, astfel: domeniul cultură – 71.160 lei; domeniul culte – 49.156 lei; domeniul social – 20.000 lei; domeniul sport – 95.873 lei. În același timp, au rămas pe lista de rezervă 3 proiecte, astfel: pe domeniul cultură – 2 proiecte în valoare totală de 39.538 lei și pe domeniul sport – 1 proiect în valoare totală de 19.339 lei”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre.

Având în vedere că s-au înregistrat economii în cadrul tuturor domeniilor, sunt propuse o serie de măsuri: majorarea cu 10.698 lei a sumei totale alocate pentru domeniul cultură, în vederea finanțării celor două proiecte de pe lista de rezervă; majorarea cu 15.212,71 lei a sumei totale alocate pentru domeniul sport, în vederea finanțării proiectului de pe lista de rezervă; diminuarea sumelor alocate pentru domeniile social și culte până la concurența sumelor totale aprobate pentru finanțare.

În consecinţă, suma totală alocată pentru program în anul 2020 va fi de 295.067,51 lei, defalcată astfel: domeniul cultură – 110.698,80 lei; domeniul culte – 49.156,00 lei; domeniul social – 20.000,00 lei; domeniul sport – 115.212,71 lei.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*