Home » Administratie » Peste două treimi din cei care au susținut Evaluarea Națională în județ au obținut media peste cinci. Șase candidați au media zece

Peste două treimi din cei care au susținut Evaluarea Națională în județ au obținut media peste cinci. Șase candidați au media zece

Un număr de 2.399 de candidați dintre cei care au susținut săptămâna trecută Evaluarea Națională au obținut medii mai mari sau egale cu cinci, ceea ce reprezintă un procent de 68,93% din totalul celor din județ care au susținut acest examen. Numărul elevilor cu zece pe linie este de șase, unul dintre aceștia fiind din mediul rural, trei din Vaslui și doi din Bârlad.

Rezultate bune la Evaluarea Națională la nivelul județului nostru. Mai bine de două treimi din cei 3.492 de candidați care s-au prezentat la examen au obținut media cinci la examen, ceea ce reprezintă un procent de 68,93%. Dintre aceștia, șase absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media generală zece, ei fiind absolvenți ai Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Colegiului Național „Gh. R. Codreanu” Bârlad, ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu Vaslui”, ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Hoceni, ai Școlii Gimnaziale „Constantin Parfene” Vaslui și ai Școlii Gimnaziale „Iorgu Radu” Bârlad. La proba de limba și literatura română, 2.827 de candidați (80,70 %) au obținut note peste sau egale cu cinci, iar 46 de candidați au fost notați cu zece. La proba de matematică, 2.083 de candidați (59,77%) au note peste sau egale cu cinci, iar 26 de candidați au obținut nota maximă.
Contestațiile au putut fi depuse atât în ziua afișării rezultatelor, dar și astăzi, 23 iunie, în intervalul orar 8.00–12.00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie 2020. Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor. (Ionuț PREDA)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*