Home » Administratie » Apartamente ANL, repartizate pentru închiriere în Zona Industrială a municipiului Vaslui

Apartamente ANL, repartizate pentru închiriere în Zona Industrială a municipiului Vaslui

Consiliul Local Vaslui va aproba repartizarea unor locuințe ANL disponibile la nivelul municipiului. Printr-o adresă transmisă de Locativa Vaslui SRL la începutul lunii iulie 2020, autoritățile locale au fost informate că sunt diponibile două unități locative. Este vorba despre un apartament cu două camere, situat pe str. Metalurgiei nr. 12, bl. ANL 3, sc. A, ap. 2 și un apartament cu două camere situat pe str. Metalurgiei, nr. 12, bl. ANL 2, sc. A, ap. 14.

Conform listei actualizată, solicitanții care îndeplinesc criteriile de atribuire sunt: Claudiu Ștefan Tăbăcaru, la prima poziție în lista de priorități totalizând 80 de puncte și Vasilica Filiuță, la poziția nr. 2 în lista de priorități cu 78 de puncte.

În Zona Industrială a municipiului Vaslui se va mai construi prin ANL un bloc cu 40 de apartamente pentru tineri, destinate închirierii. Primăria Vaslui va suporta din bugetul local execuția utilităților aferente construcției, precum și a sistematizării amplasamentului (apă, canalizare, energie electrică, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale, spații verzi).

Noile construcții se alătură celor trei blocuri ANL existente în Zonă Industrială, unde locuiesc cu chirie 80 de familii. Primăria Vaslui a finalizat anul trecut operațiunea de intabulare în cartea funciară a celor trei blocuri ANL din Zona Industrială, inclusiv faza de apartamentare, astfel încât apartamentele pot fi vândute chiriașilor. Un apartament ANL cu două  camere va fi tranzacționat cu un preț de 151.000 lei, valoare care a fost aprobată în Consiliul Local Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*