Home » Invatamant » 89 de unități școalare din județul Vaslui și-au modificat scenariile de funcționare

89 de unități școalare din județul Vaslui și-au modificat scenariile de funcționare

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui monitorizează dinamica scenariilor de funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, la nivel judeţean. Prin urmare, în data de 19 februarie 2021, în conformitate cu datele transmise de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui s-au modificat scenariile de funcţionare în 89 de unităţi şcolare.

Modificările s-au operat prin trecerea din Scenariul 1 (S1 VERDE) în Scenariul 2 (S2 – GALBEN) a 44 unităţi; din Scenariul 2 (S2- GALBEN) în Scenariul 1 (S1 – VERDE) a 26 de unităţi; din Scenariul 2 (S2- GALBEN) în Scenariul 3 (S3 – ROŞU) a 6 unităţi; din Scenariul 3 (S3 – ROŞU) în Scenariul ROŞU carantină a 2 unităţi; din Scenariul 3 (S3 – ROŞU) în Scenariul 2 (S2- GALBEN) a 11 unităţi .

Începând de luni, 22 februarie 2021, cele 640 de unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui vor funcţiona astfel:

501 unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1 – VERDE) – incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori: participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;

123 unităţi de învăţământ în Scenariul 2 (S2 – GALBEN) – incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mare de 1/1000 de locuitori, dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori: participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII- a, a XlI-a, a XlII-a şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi participarea zilnică în sistem Online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu;

16 unităţi de învăţământ – în Scenariul 3 (S3 – ROŞU) – incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mare de 3/1000 de locuitori (din care o unitate – infrastructură şi două unităţi- carantină): participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi participarea zilnică în sistem online a preşcolarilor/elevilor din toate grupele/clasele unde a fost instituită carantina;

Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Vaslui şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.

Potrivit Ordinului Comun al Ministrului Educaţiei şi Cercetării şi al Ministrului Sănătăţii nr. 3235/93 din 05.02.2021, criteriul epidemiologie în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: