fbpx
Home » Administratie » După mai mulți ani de negocieri eșuate, CL Vaslui preia în administrare cinematografele „Independența” și „Modern”

După mai mulți ani de negocieri eșuate, CL Vaslui preia în administrare cinematografele „Independența” și „Modern”

de Dănuț CIOBANU 

Consiliul Local Vaslui va aproba un proiect de hotărâre privind preluarea  cinematografelor din municipiul reședință de județ ”Independența” și ”Modern”. Clădirile vor trece din domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor – ”RomâniaFilm” în domeniul public al municipiului și administrarea CL Vaslui. Preluarea se va face printr-un  protocol de predare-primire.

Consiliul Local (CL) Vaslui va prelua în administrare cinematografele „Independența” și „Modern”. Clădirile celor două cinematografe fac parte din patrimoniul imobiliar al municipiului Vaslui și se află într-o stare avansată de degradare, reprezintă focare de infecţie și sunt adăpost pentru oamenii străzii.

După preluarea lor de către municipiul Vaslui se va impune efectuarea de urgenţă a unor expertize care să arate starea reală a clădirilor. Destinaţia finală a celor două cinematografe va fi stabilită în urma consultării cetăţenilor municipiului Vaslui.

La începutul anului 2016, proprietarii de la Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor (RADEF) și-au dat acordul de principiu pentru un protocol de preluare a celor două cinematografe de către autoritățile locale. Pentru parafarea protocolului, conducerea RADEF a solicitat CL Vaslui să formuleze o hotărâre în acest sens. Însă, după adoptarea hotărârii de către CL Vaslui, documentul a primit un aviz negativ din partea celor de la RADEF.

Potrivit OG nr. 39/2005, cinematografele “Independența” și “Modern” din municipiul Vaslui se află în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor (RADEF) – “România Film”. În anul 2008, Parlamentul a aprobat Legea nr. 303, act normativ care dădea posibilitatea trecerii imobilelor respective, cu tot cu terenurile aferente, în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și în administrarea autorităților locale. Preluarea clădirilor se putea face cu condiția menținerii destinației inițiale, adică să rămână cinematografe. “În cazul în care se constată nerespectarea de către reprezentanții autorităților administrației publice locale a obligațiilor ce le revin conform protocoalelor de preluare încheiate, precum și conform prevederilor prezentei legi, Ministerul Culturii și Cultelor va iniția procedurile necesare pentru trecerea respectivelor imobile din domeniul public local în domeniul privat al statului”, se prevede în actul normativ.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: