Home » Administratie » La sfârșitul acestui an, va fi finalizată prima varinată a Planului Urbanistic General al municipiului Vaslui

La sfârșitul acestui an, va fi finalizată prima varinată a Planului Urbanistic General al municipiului Vaslui

Primăria Vaslui are în execuție Planul Urbanistic General (PUG) al orașului. Documentul va trasa direcțiile de dezvoltare ale municipiului reședință de județ pentru următorii 14 ani și este realizat de către Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București.

„Până la sfârșitul acestui an vom avea o variantă a acestui document. Planul Urbanistic General se află în lucru la Institutul Ion Mincu. Colegii mei furnizează toate datele pentru realizarea planului”, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

Refacerea planului urbanistic general este cea mai importantă lucrare asumată de Primăria Vaslui pentru anul 2019. În cursul lunii decembrie 2018 a fost semnat contractul în vederea realizării PUG-ului, care va cuprinde programul de dezvoltare al orașului pentru următorii ani. Practic, PUG-ul va fi lucrarea de bază, iar orice investiție care urmează să fie realizată trebuie prevăzută în acest document.

Consiliul Local Vaslui a aprobat în luna octombrie 2017, într-o ședință extraordinară, două documente extrem de importante pentru dezvoltarea orașului. Este vorba despre „Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Zonei Metropolitane Vaslui pentru perioada 2014-2023” și „Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a municipiului Vaslui”.

Strategia cuprinde peste 100 de proiecte de dezoltare, care urmează să fie implementate în municipiul Vaslui și comunele care fac parte din Zona Metropolitană. Este vorba despre proiecte finanțate din fonduri europene, din bugetul național, bugetul local sau alte surse de finanțare.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*