Home » Administratie » Biroul de Înmatriculări Auto Bârlad se mută în casă nouă!

Biroul de Înmatriculări Auto Bârlad se mută în casă nouă!

Edilii bârlădeni au amenajat un spațiu în incinta fostului sediu al Poliției Locale Bârlad.

În scurt timp, Biroul de Înmatriculări Auto de la Bârlad va fi transferat într-o nouă locație. Concret, acesta va funcționa într-un spațiu special amenajat în incinta fostului sediu al Poliției Locale, situat la parterul blocului G2, pe strada George Enescu, nr. 4. La sfârșitul săptămânii trecute, consilierii municipali bârlădeni au aprobat transferul a două încăperi din acest imobil către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) din cadrul Instituției Prefectului Județului Vaslui.

Practic, a fost vorba doar despre o simplă formalitate, căci lucrările de amenajare a noului sediu al Biroului de înmatriculări auto Bârlad sunt aproape finalizate. Șeful SPCRPCIV Vaslui, comisarul Dumitru Tăbăcaru, susține că în scurt timp colegii de la Bârlad vor putea să se mute în noul sediu: ”Suntem foarte aproape de a finaliza amenajarea noului spațiu. Am dus deja câteva piese de mobilier, gen mese, dulapuri, birouri etc. Au mai rămas de pus la punct aspecte legate de delimitarea spațiului și amenajarea acestuia în conformitate cu normele de securitate și protecție impus de pandemia de COVID-19. În plus, ne dorim să și conectăm biroul la rețeaua de Internet pentru că este un aspect foarte important pentru activitatea noastră. În primul rând, biroul de la Bârlad va fi conectat la toate bazele naționale de date. Să spunem, spre exemplu, că cineva dorește să își pună la mașină un număr de înmatriculare preferențial. Având acces la baza națională de date, se va putea verifica pe loc dacă respectiva combinație de litere solicitată este disponibilă sau nu. Or, în momentul de față, acest lucru se poate face doar telefonic, lucru care îngreunează destul demult activitatea”.

În momentul de față, activitatea Biroului de înmatriculări autor Bârlad se desfășoară în sediul Poliției din localitate, având program cu publicul doar în zilele de marți și joi. Odată cu transferul în spațiul de pe strada George Enescu, programul nu va suferi modificări din cauza lipsei de personal. Actualmente, biroul din Bârlad este deservit de un singur funcționar, însă comisarul Tăbăcaru susține că pentru o funcționare în condiții decente ar fi nevoie de măcar șase angajați: ”Volumul de muncă pentru biroul de la Bârlad – aici trebuie să luăm în calcul întreaga zonă, cu tot cu comunele limitrofe – este similar cu cel de la Vaslui. Ar trebuie să avem două ghișee care să funcționeze în program cu cetățenii timp de cinci zile pe săptămână, de luni până vineri inclusiv. Iar asta ar însemna un minim de cinci – șase angajați, cu tot cu operatorul foto. Însă, pentru asta trebuie să solicităm mai departe, la eșaloanele superioare, suplimentarea statului de funcții”.

Instituția Prefectului Vaslui urmează să facă demersurile necesare pentru aprobarea unei noi organigrame, în baza căreia să poată suplimenta personalul din cadrul biroului de înmatriculări de la Bârlad. Comisarul Tăbăcaru susține că ocuparea viitoarelor posturi s-ar putea face fie prin transferul unor funcționari care activează deja în structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, fie din surse externe, în urma unui concurs, bineînțeles. Din păcate, cel puțin momentan, nu se cunoaște când anume se va putea suplimenta personalul de la biroul din Bârlad. Singurul lucru cert este că, pentru moment, programul cu publicul va fi tot în în zilele de marți și joi ale fiecărei săptămâni.

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: