Home » Agricultura » APIA Vaslui a demarat campania de primire a cererilor unice de plată aferente anului 2021

APIA Vaslui a demarat campania de primire a cererilor unice de plată aferente anului 2021

Începând cu data de 1 martie 2021, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Vaslui a început campania de primirea cererilor unice de plată pentru anul curent. Fermierii vor putea să își înregistreze cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la Centrul Județean APIA Vaslui sau la centrele locale, până la data de 15 mai 2021.

„Se va completa o singură cerere unică de plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Ca în fiecare an APIA va fi alături de fermieri pe tot parcursul campaniei și va acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene”, a spus Răzvan Arteni, directorul APIA Vaslui.

Fermierii își vor actualiza parcelele agricole, elementele ZIE (zone de interes ecologic) și toate informațiile din cerere, prin accesarea aplicației IPA ONLINE din versiunea Internet, conform manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie).

De asemenea, fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia dețin terenul, situația înscrierii în registrul agricol a terenului și să permită primăriei să transmită la APIA adeverința. Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi să fie valabile la data depunerii cererii.

Astfel, toate documente care dovedesc că terenul utilizat se află la dispoziția fermierului se transmit electronic pe adresele de e-mail ale Centrului Judetean APIA Vaslui sau ale centrelor locale ce se regăsesc la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/centre-judetene-apia). Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: