Home » Administratie » Facilități la plata taxelor și impozitelor locale pentru agenții economici din municipiul Huși

Facilități la plata taxelor și impozitelor locale pentru agenții economici din municipiul Huși

Primăria Huși va acorda în acest an o serie de facilități pentru agenții economici care sunt afectați de pandemia de coronavirus. Dacă în cazul persoanelor fizice municipalitatea se așteaptă la un grad ridicat de colectare a taxelor și impozitelor, problema este la societățile comerciale.

„Vom face tot posibilul pentru ca cetățenii să își achite taxele și impozitele. Problema este la agenții economici care nu mai au nicio activitate și sunt blocați de pandemie. Restaurantele sunt închise și noi să le cerem impozite?! Vom mai da niște facilități celor care au închise afacerile din cauza pandemiei de coronavirus”, a spus Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși.

Primăria Huși nu va majora taxele și impozitele aferente anului 2021. În ultimii 12 ani, autoritățile locale nu au majorat niciodată obligațiile fiscale la bugetul local, cu excepția situațiilor în care a fost modificat Codul Fiscal.

De regulă, în ultimii ani, colectarea veniturilor la bugetul municipiului Huși se ridica anual la un procet de 97-98%. Din nefericire, din cauza crizei economice provocată de pandemia de coronavirus, estimările arată că veniturile colectate la bugetul local vor fi mai mici. Practic, o parte din firme nu au posibilitate să își achite obligațiile fiscale și, de asemenea, amenzile nu mai pot fi recuperate deoarece pe timpul stării de alertă nu mai pot fi transmise somații rău platnicilor.

Îngrijorător este faptul că pandemia de coronavirus afectează tot mai mult economia locală. În municipiul Huși, fabricile de îmbrăcăminte și încălțăminte care lucrează cu partenerii străini au probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu materie primă, precum și cu exportul produsului finit. În consecință, firmele au fost nevoite să apeleze la concedieri, iar perspectiva apropiată nu este încurajatoare.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: