Home » Local » Investiții pentru autorizarea la incendiu la SJU Vaslui. Corpul C al spitalului va fi un compartiment distinct

Investiții pentru autorizarea la incendiu la SJU Vaslui. Corpul C al spitalului va fi un compartiment distinct

de Dănuț CIOBANU 

Corpurile Spitalului Județean de Urgență Vaslui vor fi autorizate la incendiu separat. Un compartiment de incendiu va fi format din corpul A și B al spitalului, iar un alt compartiment distinct este format din corpul C. Astfel, cele două compartimente vor obține autorizație de securitate la incendiu individual. Cum la corpul C s-au făcut amenajări interioare puține prin proiectul european, se vor face investiții pentru ca și corpul C să fie un compartiment distinct de securitate la incendiu.

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a aprobat nota conceptuală și tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Modernizare, extindere bloc operator și lucrări de completare a măsurilor de securitate la incendiu în corpul C al Spitalului Județean de Urgență Vaslui”.

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui are două corpuri de clădire destinate pacienților, corpul A+B și corpul C, corpul A+B a fost reabilitat în perioada 2011-2014 în totalitate. La corpul C au fost executate numai amenajări interioare în procent de aproximativ 18% din suprafața desfășurată, precum și lucrări parțiale de instalații electrice și securitate la incendiu. Din acest motiv pentru care CJ Vaslui a întreprins o serie de măsuri pentru reabilitarea și modernizarea acestuia.

„Acum se permite autorizarea pe compartimente de incendiu. Noi tratăm acum corpul C care cuprinde blocul operator, radiologia, laboratorul de analize etc. Acest corp este perpendicular pe corpurile A și B ale spitalului. Inițial s-a întcercat autorizarea pe întregul spital și s-au realizat mai multe lucrări în acest sens. Ulterior s-a considerat că nu poate fi autorizat tot spitalul, pentru că trebuia inclus și corpul C. Apoi a apărut posibilitatea de a autoriza pe compartimente distincte de incendiu, iar acum facem corpul C compartiment distinct de securitate la incendiu”, a spus Ana Rinder, directorul SJU Vaslui.

În anul 2016 a fost elaborat raportul de expertiză tehnică privind securitatea la incendiu pentru corpul C al Spitalului Județean Vaslui.

Ținând cont de faptul că acest corpul C este lipit de corpul A+B, una dintre măsurile impuse prin raportul de expertiză tehnică fost crearea a două compartimente de incendiu distincte, unul format din corpul A+B și al doilea format din corpul C, prin separarea celor două corpuri cu uși și pereți rezistente la foc, astfel încât compartimentele de incendiu C și A+B să poată obține autorizație de securitate la incendiu individual.

În anul 2019, CJ Vaslui a încheiat un contract de servicii având ca obiect elaborarea documentației tehnico-economice aferente obiectivului de investiții ”Modernizare, extindere bloc operator și lucrări de completare a măsurilor de securitate la incendiu în Corpul C al Spitalului Județean de Urgență Vaslui”.

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: