Home » Local » Trei accidente cu victime în decurs de 50 de minute!

Trei accidente cu victime în decurs de 50 de minute!

Evenimentele s-au soldat cu doi minori și doi bărbați răniți, cel mai grav caz fiind cel al unui bătrân de 65 de ani care a suferit multiple leziuni la cap și torace.

În decurs de mai puțin de o oră, trei accidente rutiere petrecute pe șoselele din județ au băgat în priză echipele de intervenție ale polițiștilor și ambulanțierilor. Primul accident, anunțat prin 112 în jurul orei 13.43, s-a petrecut pe strada Mihail Kogălniceanu, din Negrești, în apropiere de Casa de Cultură. Un băiat în vârstă de 13 ani, însoțit de mama sa, a fost acroșat de un autoturism chiar în timp ce traversa strada, pe marcajul pietonal. Mașina era condusă de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Todirești, care, din neatenție, a provocat acest accident. Din fericire, copilul nu a suferit leziuni grave, însă pentru mai multă siguranță a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui. Într-o primă fază, șoferul mașinii ar fi oprit la fața locului, a purtat o scurtă discuție cu mama copilului și cum victima nu părea a fi grav rănită a crezut că e ”ok” dacă își vede liniștit de drum. Asta a și făcut, nemaiașteptând sosirea polițiștilor la fața locului, așa cum era normal și legal. Însă, în scurt timp, oamenii legii i-au luat urma și l-au găsit la locuința sa din Todirești. Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, dar rezultatul a fost negativ.

Coliziune între un ATV și un autoturism la Vaslui!

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Câteva minute mai târziu, autoritățile din județ sunt alertate de producerea unui nou accident rutier, de această dată în municipiul Vaslui. Evenimentul a avut loc pe o stradă din zona Textila, fiind implicate un ATV și un autoturism.

”Din primele cercetări, se pare că șoferul mașinii, în vârstă de 25 de ani, din Vaslui, a părăsit locului accidentului. Însă, ulterior, a fost identificat și depistat de polițiști. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ” a declarat pentru Est News Loredana Stavăr, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

ATV-ul era condus de un tânăr în vârstă de 38 de ani, iar alături de el, ca pasager, se mai afla un minor de 15 ani. Conducătorul ATV-ului a suferit un traumatism cranian, iar minorul a scăpat doar cu câteva leziuni ceva mai ușoare. Ambele victime au fost transportate la spitalul din Vaslui. A fost deschis un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Un bătrân a intrat cu căruța într-o dubă!

Cel de al treilea accident a avut loc pe raza satului Pribești, comuna Codăești, la intersecția Drumului Național (DN) 24 cu Drumul Comunal (DC) 10. Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Pribești, se deplasa cu o căruță și la un moment dat a intrat în coliziune cu o autoutilitară care era staționată neregulamentar, pe drumul comunal, chiar la intersecția cu șoseaua națională. Nu se știe cu exactitate, momentan, cum de bătrânul a intrat cu căruța în dubă, însă polițiștii fac cercetări pentru elucidarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs acest accident. În urma coliziunii, bătrânul a suferit multiple leziuni grave la cap și torace. Norocul său a fost că exact în acel  moment a trecut prin zonă o autospecială de la Serviciul de Ambulanță al Județului Galați, care venea de la Iași. Echipajul a intervenit imediat și după ce i-au fost acordate primele îngrijiri, bătrânul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui, unde în cursul după-amiezei a fost supus unei intervenții chirurgicale. Șoferul autoutilitarei a fost sancționat contravențional pentru staționare neregulamentară, iar polițiștii vasluieni continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: