Home » Local » Peripețiile unui culegător de floare de tei! (Foto+Video)

Peripețiile unui culegător de floare de tei! (Foto+Video)

În cursul zilei de miercuri, 30 iunie, pompierii militari vasluieni au participat la o intervenție ceva mai puțin întâlnită: au fost chemați să salveze un bărbat (38 de ani) din comuna Banca, care a rămas blocat într-un tei. După cum se știe, în această perioadă din an, teii înfloresc, lucru ce atrage nu numai harnicele albine, dar și pe oameni (ceaiurile și infuziile din floare de tei fiind la mare căutare). Numai că spre deosebire de albine, care sunt avantajate de Mama Natură și pot zbura nestingherite de la o floare la alta, oamenii trebuie să se cocoațe în copaci prin forțe proprii, lucru care poate fi o provocare sau chiar o periculoasă aventură, așa cum a trăit pe propria-i piele bărbatul din satul Gara Banca. Miercuri după-amiază, omul s-a gândit că n-ar strica să culeagă niscaiva floare de tei și a și trecut la acțiune, cățărându-se rapid într-un tei din localitate. Însă, în scurt timp a realizat că banala sa îndeletnicire s-ar putea transforma rapid într-o nenorocire, mai ales din momentul în care a simțit cum craca pe care era cocoțat a început să cedeze sub greutatea sa. Nu că bietul om ar fi cântărit prea mult, dar este știut faptul că rezistența teiului este una cât se poate de fragilă, crengile putând ceda foarte ușor. Speriat, omul a apelat 112 și a cerut ajutorul pompierilor militari.

”La fața locului, a fost trimisă o autospecială de la Detașamentul de pompieri Vaslui. La sosirea echipajului de intervenție, a fost găsită o persoană de sex bărbătesc blocată intr-un tei, la o înălțime de aproximativ 12 metri. Folosind o scară culisabilă, pompierii militari au urcat la nivelul bărbatului blocat, l-au asigurat, după care l-au coborât în siguranță. Bărbatului i-a fost teamă să coboare când a văzut că începe să se rupă creanga, teiul fiind o esență moale”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Odată revenit cu picioarele pe pământ (grație ajutorului dat de pompierii militari), omul a înțeles, probabil, că nici o ceașcă cu înmiresmatul ceai de tei nu merită să-ți rupi vreun os sau chiar să-ți frângi gâtul, așa că pe viitor nu se va mai cocoța în tei cu atâta nonșalanță!

About Razvan Calin