Home » Administratie » CJ Vaslui stă cu ochii pe drumul strategic. Rambursări de peste 42 milioane de lei pentru lucrările executate

CJ Vaslui stă cu ochii pe drumul strategic. Rambursări de peste 42 milioane de lei pentru lucrările executate

de Dănuț CIOBANU 

Dumitru Buzatu, președintewle Consiliului Județean Vaslui, a spus că lucrările la drumul strategic sunt în grafic. Se lucrează pe anumite tronsoane de drum la pregătirea terasamentului pentru turnarea covorului asfaltic, sunt în execuție mai multe poduri și podețe, se fac diferite expertize etc. În cadrul proiectului drumului strategic au fost solicitate și aprobate 12 cereri de rambursare în valoare totală eligibilă de 42.318.476 lei, reprezentând servicii prestate și lucrări executate.

Proiectul drumului strategic este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 6 – „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională” și are o valoare totală de 222.001.842 lei, inclusiv TVA.

Din valoarea totală, 213.074.058 lei este asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene și a Guvernului României, iar suma de 8.927.783 lei este cofinanțarea asigurată de județul Vaslui. Perioada de implementare a proiectului este de 75 luni, începând cu data de 1 aprilie 2016 și are ca termen de finalizare data de 30 iunie 2022.

CJ Vaslui este beneficiarul proiectului „Reabilitare și modernizare Drum strategic județean Bârlad – Laza – Codăești (DJ 245, DJ 245 M, DJ 247, DJ 246)”, care este implementat în parteneriat cu comunele Zorleni, Băcani, Alexandru-Vlahuță, Poienești, Laza, Bălteni, Ștefan cel Mare, Zăpodeni, Dănești, Codăești, Miclești, traversate de drumul strategic.

Vasile Stoica, primarul comunei Băcani, a spus că drumul strategic este foarte important pentru comunitățile din zonă.

”În zona comunei noastre au terminat de turnat primul strat de asfalt și apoi s-a lucrat la rigole etc. Acest tronson de drum era spart, distrus complet și vreo trei ani de zile a fost peticit. Mai întâi a fost decapat tot asfaltul vechi, s-a pus piatră spartă, iar apoi s-a turnat primul strat de asflat, drumul fiind lățit cu un metru pe fiecare sens. Acum se circulă cu viteză pe acest tronson modernizat. Drumul face legătura cu orașul și facilitează deplasarea spre o serie de obiective de cult cum ar fi Mănăstirea Florești și cea de la Alexandru-Vlahuță. De asemenea, foarte multe persoane din comuna noastră lucrează în Bârlad și fac naveta, iar asfaltarea acestui drum ne ajută foarte mult”, a spus Vasile Stoica.

Rezultatele urmărite prin implementarea proiectului sunt: lungimea de drum județean reabilitat/modernizat – 82,649 km; lungimea de pistă de biciclete nou construită – 1.710 metri; lungime trotuare pietonale modernizate/realizate – 23.460 metri liniari; stații de transport public construite/modernizate – 24 bucăți; poduri noi, care înlocuiesc podurile existente – 7 bucăți; poduri reabilitate – 6 bucăți; podețe pentru scurgerea apelor: podețe noi -15 bucăți; înlocuirea podețelor existente cu podețe noi – 127 bucăți; reparații la podețele existente – 62 bucăți; amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată – 1 bucată.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut