Home » Local » Un bătrân din Bârlad a murit electrocutat!

Un bătrân din Bârlad a murit electrocutat!

Marți, după-amiază, un bârlădean în vârstă de 60 de ani a murit electrocutat în timp ce lucra la instalația electrică a propriei case. Tragedia s-a produs în jurul orei 16, în casa unei familii de bârlădeni care locuiesc în cartierul Bariera Puiești.

”La fața locului a fost trimisă o ambulanțăde tip C2 cu medic, care a aplicat manevre de resuscitare. Se pare că pacientul lucra la instalația electrica a casei. După electrocutie a căzut în beci. A fost scos de acolo cu ajutorul pompierilor și s-au efectuat împreună cu ei manevre de resuscitare. Însă, din nefericire, a fost declarat decedat”, a declarat dr. Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui.

Cazul a fost preluat de polițiștii bârlădeni, care urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii acestei tragedii.

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: