Home » Local » Informaţii privind derularea subprogramului de depistare precoce activă a cancerului de col uterin

Informaţii privind derularea subprogramului de depistare precoce activă a cancerului de col uterin

Pentru creşterea gradului de informare a populaţiei feminine în ceea ce priveşte utilizarea serviciilor de screening ca metodă de depistare a cancerului de col uterin la persoane asimptomatice, reamintim că Ministerul Sănătăţii continuă derularea Programului Național de depistare precoce activă a cancerului prin screening organizat, respectiv aSubprogramului de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populația feminină eligibilă în regim de screening populational.

Subprogramul se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25-64 ani, indiferent de calitatea de asigurat a acestora, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin. Sunt excluse de la testare femeile care, deşi au vârsta eligibilă, au fost diagnosticate cu cancer de col uterin sau alt cancer genital deja confirmat, respectiv femeile cu histerectomie totală pentru afecţiuni benigne.

În situaţia în care o pacientă a beneficiat de acest subprogram şi rezultatul testului Babeș-Papanicolaou este negativ, aceasta este reprogramată pentru o nouă testare gratuită peste 5 ani.

În cazul unor afecţiuni depistate, leziuni displazice sau invasive, precum şi a unor rezultate  neconcludente, pacienta primeşte bilet de trimitere către un specialist pentru continuarea investigaţiilor.

În judeţul Vaslui subprogramul se derulează prin 2 reţele de screening organizate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi Spitalul Municipal „D. Castroian” Huşi, acestea având incluse centre de informare şi consiliere, centre de recoltare a materialului celular cervico-vaginal şi laboratoare de analize medicale în domeniul citologiei cervicale. Centrele de informare şi consiliere sunt cabinete de asistenţă medicală primară aflate în relaţie contractuală cu CJAS Vaslui.

Modul în care populaţia feminină are acces la program: pacienta se prezintăla medicul de familie unde primeşte formularul FS1 şi o listă a centrelor de recoltare şi programul de lucru al fiecărui centru de recoltare alocat programului de screening; ulterior pacienta se prezintă la centrul de recoltare (în baza programului anunţat sau pe baza de programare, după caz) cu formularul FS1, unde i se va recolta frotiul cito-vaginal; dupărecoltareafrotiului cito-vaginal, rezultatele testului vor fi comunicate de către medicul de familie în maximum 30 de zile. Acesta va înmâna femeii rezultatul la test şi o va consilia privind măsurile pe care le are de luat: în cazul unui test negativ, va fi reprogramată la următoarea rundă de testare gratuită peste 5 ani; în cazul unor afecţiuni depistate, leziuni displazice sau invasive, precum şi a unor rezultate  neconcludente va primi bilet de trimitere către un specialist pentru continuarea investigaţiilor.

În judeţul Vaslui, în semestrul I 2021, au fost testate gratuit 153 femei, dintre care 5 au fost trimise către medicii specialişti pentru investigaţii suplimentare, având rezultatul pozitiv.

Pentru a veni în întâmpinarea populației feminine, unitatea mobilă din cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași a desfășurat activități specifice de testare și în județul Vaslui pentru testarea gratuită a femeilor eligibile în cadrul proiectului Oncoprev – Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic șitratamentprecoce al cancerului de col uterin,proiect cofinanțat din Fondul Social European, prinProgramul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Astfel, în cursul acestui an, unitatea mobilă a efectuat deplasări în comunele Alexandru Vlahuță, Bunești-Averești, Deleni și Solești pentru testarea gratuită a femeilor eligibile în cadrul proiectului Oncoprev, urmând ca în data de 16.08.2021 să se deplaseze în comuna Ivănești, în data de 30.08.2021 în municipiul Bârlad și pe data de 31.08.2021 în comunaVinderei

Programul Oncoprev desfășurat de Institutul Regional de Oncologie Iași se adresează tuturor femeilor asigurate sau neasigurate, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, pentru testare gratuită, prezentând doar un act de identitate (fără bilet de trimitere de la medicul de familie).

Categoria eligibilă este reprezentată de populația feminină în vârstă de 25-29 ani pentru testare Babeș-Papanicolau și 30-64 ani pentru testare HPV, aparținând grupurilor vulnerabile.

„Cu această ocazie, încurajăm populaţia feminină să se adreseze medicilor de familie pentru a beneficia gratuit de testare Babeș-Papanicolaou, program pentru care Ministerul Sănătăţii continuă să asigure fondurile necesare derulării. Femeile care au beneficiat de testare gratuită și care au împlinit 5 ani de la prima testare Babeș-Papanicolaou în cadrul programului de screening, se pot adresa medicului de familie pentru retestare”, a spus Mihaela Vlada, directorul Direcției pentru Sănătate Publică Vaslui.

Reamintim populaţiei feminine importanţa depistării cancerului de col uterin în stadii incipiente şi îndrumarea către medicii specialişti pentru diagnostic si tratament a pacientelor cu leziuni precanceroase care au potențial de a evolua în cancer de col uterin, crescând astfel şansele de vindecare.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: