Home » Local » Padbol Greenfield Club Bârlad, locul V la Turneul Moldovei!

Padbol Greenfield Club Bârlad, locul V la Turneul Moldovei!

Sâmbătă (21 august) și duminică (22 august), Complexul Greenfield Bârlad a găzduit Turneul  Moldovei la Padbol, acesta fiind una dintre etapele importante ale singurei competiții oficiale de padbol din România – Romanian Padbol Tour. Este pentru a doua oară când Bârladul găzduiește această competiție de padbol, iar acest lucru are și o justificare pe măsură: în cadrul Complexului Greenfield Bârlad sunt amenajate două terenuri de padbol (la standardele prevăzute în domeniu), printre puținele de acest gen din regiunea Moldovei. Mai mult, Bârladul are și propriul club de padbol – Padbol Greenfield Club -, în cadrul căruia activează două echipe.
La ediția din acest an a Turneului Moldovei au participat 16 echipe din întreaga țară, care pe parcursul celor două zile s-au ”duelat”, fiecare încercând și sperând să urce cât mai sus în clasamentul competiției. În ceea ce-i privește pe reprezentanții gazdelor – Padbol Greenfield Club Bârlad – aceștia au reușit să aibă o evoluție cât se poate de onorabilă, clasându-se pe locul V.
”Am reușit să ne calificăm în sferturile competiției, unde am întâlnit pe cei de la Padbol Giurgiu, în fața cărora am pierdut. Însă, noi suntem mulțumiți de evoluția noastră de până acum și de faptul că am reușit să ne clasăm pe locul V. Suntem bucuroși că am reușit să participăm și să jucăm la acest nivel competițional. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit și ne-au susținut, inclusiv gazdelor și sponsorilor care au făcut posibilă organizarea în foarte bune condiții a unei competiții de un asemenea nivel”, a declarat Florin Chirilă, unul dintre componenții echipei Greenfield 1.
Clasamentul final al Turneului Moldovei a arătat în felul următor: locul I – Flux Arena Craiova 1; locul II – Padbol Arena București; locul III- Padbol Giurgiu, iar pe locul IV s-a clasat cei de la Pro Win Târgoviște. În perioada 1 – 2 octombrie, la București, urmează a se desfășura etapa finală a competiției – Cupa României – la care vor participa aceleași 16 echipe, inclusiv Padbol Greenfield Club Bârlad.

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: