Home » Local » Peste 27.000 de vasluieni au trecut în acest an pe la centrele de permanență

Peste 27.000 de vasluieni au trecut în acest an pe la centrele de permanență

În judetul Vaslui, funcționau la data de 31 iulie 2021 un număr de 12 centre de permanență, cu un numar total de 62 de medici. Practic, asigurarea continuității asistenței medicale primare în regim de gardă pentru colectivitățile locale arondate, în afara programului normal de lucru al cabinetelor de medicină de familie, se realizeaza prin intermediul centrelor de permanență. Centrele de permanență sunt organizate în localități precum Codăești, Cosmești, Ivănești, Vutcani, Puiești, Duda-Epureni, Oltenești, Bârlad, Tutova, Huși, Dragomirești și Negrești.

Programul de gărzi în centrele de permanență se desfășoară de la ora 15 până a doua zi dimineața la ora 8, însemnând în timpul săptămânii 17 ore/garda, iar sâmbăta, duminica și sarbătorile legale numărul de ore de garda este de 24. Pentru medicii coordonatori de centru se deconteaza 66 lei/ora, iar pentru ceilalți medici din cadrul centrului  60 lei/ora, în timp ce pentru asistenții medicali 20 lei/ora.

„Medicii din centrele de permanență asigură asistența medicală în limita competenței pe care o au, pentru cazurile ce depășesc competența medicului de familie se apelează la serviciile de urgență. Numărul total de persoane care s-au adresat în centrele de permanență în perioada ianuarie-iulie 2021 este de 27.969 persoane, cu o medie lunară de 3.995 persoane”, a spus Marius Arcăleanu, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut