Home » Administratie » UAT-uri blocate! Primarii vasluieni privesc cu îngrijorarea demiterea Guvernului Florin Cîțu

UAT-uri blocate! Primarii vasluieni privesc cu îngrijorarea demiterea Guvernului Florin Cîțu

de Dănuț CIOBANU 

Demiterea Guvernului Florin Cîțu prin moțiunea de cenzură aprobată de Parlamentul României nu este un motiv de bucurie pentru edilii vasluieni. UAT-urile au în derulare un număr mare de proiecte care necesită finanțare, iar pe o perioadă de instabilitate politică este foarte greu ca investițiile să fie duse la finalizare. Tocmai de aceea, este nevoie de instalarea cât mai rapidă a unei echipe la Palatul Victoria, care să preia sarcinile guvernării.

Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele Asociației Comunelor din România – Filiala Vaslui, a spus că nu este bună nicio căderea a Guvernului, indiferent dacă este de stânga sau de dreapta. Primarii susțin că era normal ca echipa de la Palatul Victoria să își fi continuat guvernarea bună sau proastă.

„Dacă așa s-a hotărât la nivelul partidelor să facă moțiune de cenzură este foarte bine. Dar să se apuce de treabă odată, deoarece nu avem timp de așteptat. Proiectele sunt cu termene de implementare, depășim termenele de punere în funcțiune a investițiilor. Nu putem lăsa lucrurile la voia întâmplării! Să vedeți, o să vină o perioadă cu un guvern interimar, până când se va hotărâ pe cine să numească președintele iar mai trece timp, iar mai există incertitudine”, a spus Neculai Moraru.

Cu alte cuvinte, primarii își doresc stabilitate, deoarece într-o astfel de situație nu îți poți duce proiectele la sfârșit.

„Am trimis la Prefectura Vaslui necesarul de finanțare până la finalul anului. UAT-urile nu au bani pentru funcționare, unele nu au pentru cofinanțarea proiectelor europene și pentru PNDL 2. Mai sunt proiecte neterminate prin PNDL 1. Sunt lucruri serioase, pe care nu le putea trata la diverse, că l-am dat jos pe Câțu! Bun, l-am dat jos, dar trebuie pus repede un Guvern responsabil să ducă mai departe sarcinile guvernării”, a mai spus Moraru.

Prefectura Vaslui a transmis la Guvernul României lista cu fondurile solicitate de primari pentru salarii, plata facturilor, cheltuielile cu asistenţa socială sau diferite proiecte pe care le au în derulare şi pentru care nu au fonduri. În total, suma cerută de edilii vasluieni se ridică la 258.086.000 lei. Cea mai mare sumă solicitată de 80.098.000 lei a fost formulată de municipiul Vaslui, în timp ce comuna Stănilești a ceut cea mai mică sumă în valoare de 31.000 de lei.

Banii sunt destinați pentru cheltuieli curente, urgenţe (salarii, asistenţă socială, facturi pentru utilităţi, executare silită, alte tipuri de cheltuieli care nu se încadrează în prevederile art. 20 din OUG nr. 97/2021 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2021) şi pentru cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile sau programe naţionale. Solicitările au fost trimise la Guvern în data de 27 septembrie 2021. Plățile vor fi făcute din Fondul de Rezervă, care a fost majorat de la 800 de milioane la 1,89 miliarde de lei la rectificarea bugetară de la jumătatea lui septembrie.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: