Home » National » Deputatul PNL, George Șișcu: „Avem medici bine pregătiţi, dar sistemul sanitar nu poate fi eficient cu infrastructura din anii 1970″

Deputatul PNL, George Șișcu: „Avem medici bine pregătiţi, dar sistemul sanitar nu poate fi eficient cu infrastructura din anii 1970″

România are nevoie de investiţii urgente în sistemul medical, pentru ca tragedii de genul celor petrecute în spitalele din Piatra Neamţ, Bucureşti sau mai nou Constanţa să fie evitate. Incendiile produse la aceste unităţi medicale au dus din păcate la pierderea de vieţi omeneşti. Întrebarea este dacă există riscul să se mai producă asemenea incidente, iar din păcate nimeni nu se încumetă să ofere un răspuns clar.
Reţelele electrice sunt învechite mai peste tot, iar în această perioadă circuitele din spitale sunt solicitate la maxim pe fondul pandemiei şi a numărului mare de pacienţi care ajung la terapie intensivă.

Zilele trecute, tabloul electric principal al Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a fost schimbat după 60 de ani. Managerul spitalului din Banat a explicat că înlocuirea tabloului era esenţială pentru că exista riscul ca oricând să se producă un scurt circuit și instalaţia să ia foc. Situaţia de la spitalul timişorean nu este singulară, iar investiţii serioase ar trebui să aibă loc urgent în toate unităţile din România.

Este adevărat că o lucrare complexă care vizează reabilitarea completă a reţelei de alimentare cu energie electrică presupune mutarea pacienţilor internaţi și, în actualele condiţii de pandemie, acest lucru este greu de pus în practică. Însă nici nu putem expune bolnavii la pericole majore, astfel că toţi cei care sunt implicaţi în managementul spitalelor trebuie să găsească formula optimă.

Sistemul sanitar din România se bazează pe o infrastructură concepută în anii 1970, când altele erau nevoile în privinţa asigurării serviciilor medicale.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă una dintre soluţiile la îndemână pentru refacerea infrastructurii medicale. În total, la capitolul sănătate din PNRR, România va putea cheltui peste 2,4 miliarde de euro până în anul 2026.

De altfel, printre obiectivele PNRR pe sănătate se numără şi cel referitor la creşterea siguranţei în spitale, acest lucru presupunând inclusiv refacerea clădirilor, dar şi a circuitelor, care prezintă un pericol pentru pacienţi.

România are nevoie aşadar de investiţii uriaşe în infrastructura medicală, iar premisele sunt favorabile. Avem medici bine pregătiţi, cei mai mulţi dintre ei spun că vor să muncească în continuare în această ţară, dar nu este suficient, trebuie să le asigurăm şi condiţiile necesare.

Este obligatoriu să construim spitale noi şi să le modernizăm pe cele existente pentru ca tragediile de genul celor petrecute recent să nu se mai repete. PNRR-ul e doar una dintre soluţii, vom avea la dispoziţie şi fondurile europene din exerciţiul financiar 2021-2027, dar şi sume consistente de la bugetul naţional.

Pentru prima dată după anul 2000 bani pentru investiţii sunt. Acum mai rămâne să şi trecem la treabă!

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: