Rezultatele studiului au arătat că o combinare a dozelor de rapel ale diferitelor seruri este sigură pentru adulți și că pare să producă un răspuns imun comparabil sau mai bun decât în cazul vaccinării cu un booster al aceluiași vaccin. Momentan, combinarea vaccinurilor nu este permisă în SUA.

Pentru persoanele inoculate inițial cu vaccinul J&J, nivelurile de anticorpi au fost de patru ori mai mari după un rapel din același ser, de 35 de ori mai mari după un rapel Pfizer și de 76 de ori mai mari după un rapel Moderna.

Și nivelurile de anticorpi pentru cei care au fost imunizați complet cu Moderna au fost mai mari, indiferent de cea de-a treia doză administrată, în comparație cu cei care au primit inițial vaccinul Pfizer sau J&J, mai precizează studiul. În plus, “nu au fost identificate probleme de siguranță” după administrarea dozelor de rapel, iar efectele secundare sunt similare cu cele care apar după inocularea inițială.

Este important să nu ne lăsăm prea ușor impresionați de aceste descoperiri”, a scris pe Twitter Peter Hotez, profesor la Baylor College of Medicine din Texas.