Home » National » Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, aduce lămuriri cu privire la necesitatea certificatului verde: „Nu vorbim de magazinele alimentare, unde sunt lucrurile esenţiale la care trebuie să aibă oricine acces”

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, aduce lămuriri cu privire la necesitatea certificatului verde: „Nu vorbim de magazinele alimentare, unde sunt lucrurile esenţiale la care trebuie să aibă oricine acces”

Deși Florin Cîțu ar fi pentru impunerea certificatului verde în magazine și mall-uri, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a spus că a purtat discuții cu premierul interimar şi a precizat că afirmaţia sa nu se referă la magazinele esenţiale. Premierul interimar, Florin Cîţu, a transmis joi că a avea certificatul verde pentru orice activitate economică este un pas important şi că autorităţile se gândesc la acest lucru.

,,Am avut o discuţie cu dânsul, nu ne referim la magazinele esenţiale, se poate acest lucru şi se aplică în unele ţări la magazinele care se consideră mai puţin esenţiale, la anumite tipuri de locaţii, unde într-adevăr se intră pe certificat verde. Asta va trebui să fie o decizie prin act normativ, în anumite zone, anumite localuri, anumite magazine să se intre cu certificatul verde, e un lucru care e aplicat şi în alte ţări. Nu vorbim de magazinele alimentare, unde sunt lucrurile esenţiale la care trebuie să aibă oricine acces. Certificatul verde înseamnă inclusiv testarea, când vorbim de aceste magazine, nu vorbim numai de vaccinarea sau trecerea prin boală, se vorbeşte inclusiv de testare, numai că ăsta este iarăşi un aspect care va fi analizat. Sunt convins că nu vorbim de limitarea accesului la ce este esenţial”, a transmis Raed Arafat.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: