Home » Local » Acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, în zonele aglomerate din județul Vaslui

Acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, în zonele aglomerate din județul Vaslui

Peste 120 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în perioada 11 – 16 octombrie a.c., zilnic, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19.

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui și Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost derulate  12  misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 1.100 de persoane, peste  380 de obiective/locații de interes și societăți comerciale, precum și peste 300 de mijloace de transport persoane.

Echipele de control au depistat 23  persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 4 persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de 6.000 lei.

Facem precizarea că, în toate localitațile din județul Vaslui, indiferent de valoarea incidenței cumulate la 14 zile, portul măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun, în spațiile comerciale precum și în spațiile publice deschise aglomerate ori în care se pot crea aglomerări spontane, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, stațiile pentru transportul în comun.

Recomandăm tuturor să respecte măsurile impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului Sars Cov-2, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să respecte interdicțiile privind deplasarea/libera circulație.

Vă amintim de TELVERDE – 0800 800 165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Scopul forţelor de ordine care desfășoară activități de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.

                           

 

 

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: