Home » National » Deputatul PNL, Gorge Șișcu: „Dacă România ar fi avut azi o rată de vaccinare măcar de 60%, probabil că mare parte din cazurile grave ar fi fost evitate”

Deputatul PNL, Gorge Șișcu: „Dacă România ar fi avut azi o rată de vaccinare măcar de 60%, probabil că mare parte din cazurile grave ar fi fost evitate”

George Șișcu
Deputat PNL în Parlamentul României

Peste 100.000 de români s-au îmbolnăvit de Covid în ultima săptămână, iar la fel de grav este faptul că spitalele sunt pline, în timp ce în secţiile de Terapie Intensivă nu mai sunt locuri.
La finalul anului trecut ajungeau în România primele vaccinuri, iar la începutul anului 2021 când a început campania de vaccinare interesul pentru imunizare era uriaş. Din păcate, după euforia iniţială, numărul de vaccinări a început să scadă constant, astfel că la începutul verii doar puţin peste 20 la sută dintre români ajunseseră să se vaccineze. În prezent, chiar dacă se simte un interes în creştere, doar o treime dintre români s-au vaccinat. În acest timp, imunizarea în ţările europene a avansat puternic, atingând peste 80 la sută în ţări precum Portugalia, Spania sau Italia.

În ţara noastră, vocea specialiştilor a fost acoperită de strigătele celor care nu cred nici în Covid, dar nici în vaccin. Informaţiile auzite pe la colţuri au devenit se pare pentru unii semeni mai importante decât cele spuse de medici, iar mulţi oameni continuă şi astăzi să răspândească tot felul de zvonuri. În acest timp, virusul loveşte necruţător, iar din păcate tot mai multe persoane tinere ajung târziu la spital, consecinţele în unele situaţii fiind dramatice.

Dacă România ar fi avut azi o rată de vaccinare măcar de 60 la sută, probabil că mare parte din cazurile grave ar fi fost evitate.

În ceasul al 12-lea ar trebui să înţelegem toţi că această boală nu este o joacă şi că virusul loveşte nemilos. Vaccinarea rămâne singura variantă la îndemână pentru a evita o formă gravă a bolii.

Sigur că ideal ar fi ca persoanele vaccinate să nu se mai îmbolnăvească şi nici să mai transmită virusul. Însă vaccinarea ne asigură liniştea că dacă luăm virusul atunci avem şanse minime să facem o formă gravă a bolii. Potrivit specialiştilor, riscul de deces din cauza Covid în cazul persoanelor vaccinate scade la sub cinci la sută.

Probabil că valul patru va mai dura câteva săptămâni, apoi pandemia va intra din nou pe o pantă descendentă. Nu este târziu nici acum să ne vaccinăm, dacă încă nu am făcut-o. Beneficiile vaccinării depăşesc cu mult riscurile îmbolnăvirii. Este singura variantă să prevenim răspândirea bolii şi să revenim la normalitate.”

 

About Axinte Radu Alexandru