LocalSocial

Nu mai merge cu aruncatul gunoaielor la întâmplare! Amenzi grele pentru UAT-uri

de Dănuț CIOBANU 

Comisarii de mediu au continuat în forță verificările în teren, privind gestionarea deșeurilor de către autoritățile locale. Direcțiile de control au vizat creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor, dar și eliminarea zonelor în care gunoaiele erau abandonate. Primăriile au primit amenzi în valoare totală de 205.000 lei. În prezent, Vasluiul este printre puținele județe din țară, care are funcțional sistemul integrat de management al deșeurilor.

Până la data de 30 septembrie 2021, Garda de Mediu Vaslui a verificat 47 de UAT-uri fiind aplicate 5 avertismente și 14 amenzi contravenționale, în cuantum total de 205.000 lei. Gabriel Laic, comisar șef al Gărzii de Mediu Vaslui, a precizat că acțiunile de control vor continua până la verificarea tuturor comunelor și operatorilor de salubritate.

La sfârșitul acestui an, Consiliul Județean Vaslui finalizează fazarea proiectului „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui” (SMID). Contractul de finanțare al proiectului a fost semnat în data de 14 aprilie 2011 și a beneficiat de o finanțare de aproximativ 40 milioane de euro, prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007 – 2013. La finalizarea exercițiului bugetar europen 2007-2013, lucrările nefinalizate din cadrul proiectului și plățile pentru obiectivele de investiții realizate au fost fazate pe Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Lucrările nefinalizate și plățile fazate pe POIM 2014-2020 s-au ridicat la suma de 23.818.734 lei.

La această dată, proiectul este realizat în proporție de 100%, însă finalizarea acestuia este programată pentru data de 31 decembrie 2021, când se va face plata finală a contractelor de servicii proiectare, dirigenție de șantier și audit, la 12 luni de la recepția finală.

Referindu-se la sistemul integrat de management al deșeurilor, Gabriel Laic a spus că din momentul în care SIMD-ul de la nivelul județului Vaslui este funcțional, populația și agenții economici trebuie să se conformeze noilor reguli.

„Acolo unde se constată încălcarea prevederilor legale, de către autoritățile locale sau agenți economici, se vor aplica sancțiuni de nerealizare a măsurilor dispuse. Este vorba de amendă contravențională în cuantum minim de 50.000 lei. În baza principiului „poluatorul plătește”, toți suntem poluatori și suntem obligați să plătim, îndeosebi prin plata taxei de salubritate”, a spus Gabriel Laic.

Investiția fanion a proiectului european este depozitul ecologic de la Roșiești, care se întinde pe o suprafață de 20 de hectare și a fost pus în funcțiune în anul 2018. Depozitul este programat a fi realizat în etape, sub formă de 2 celule separate, între 2012–2025 și 2026–2037, însă numai prima celulă a fost parte din proiectul privind implementarea SMID. Capacitatea totală a depozitului este de 3.760.000 metri cubi, din care 1.380.000 metri cubi sunt alocați primei celule (suficient pentru perioada 2012–2025). Deciziile privind viitoarele celule le revin operatorului și celorlalți deținători de acțiuni.

Depozitul de la Roșiești mai are în componență o stație de sortare care este construită în perimetrul amplasamentului și a început să funcționeze efectiv începând cu luna ianuarie 2020. Stația de sortare din cadrul CMID Roșiești are o capacitate maximă de 28.500 tone/an și funcționează alternativ pentru cele două fluxuri procesate: 14.500 tone pentru hârtie și carton și 14.000 tone pentru plastic și metal. Stația de sortare funcționează în cadrul contractului de delegare încheiat cu SC Romprest Energy SRL, operatorul CMID Roșiești pe o durată de 25 ani. Tot în cadrul proiectului au fost achiziționate și 24 de mașini, dintre care 6 autocamioane cu remorcă pentru stațiile de transfer și 18 camioane compostoare pentru preluarea selectivă a deșeurilor din județ. De asemenea, au fost achizitionate echipamente de colectare: containere metalice și din plastic pentru colectarea deseurilor menajere și reciclabile, unități de compostare individuală.

 

Related Articles

Back to top button