Home » National » Persoanele care se vaccinează la Botoșani trebuie să mai aștepte până vor primi tichetele de masă. Primul stoc a fost deja epuizat

Persoanele care se vaccinează la Botoșani trebuie să mai aștepte până vor primi tichetele de masă. Primul stoc a fost deja epuizat

Te-ai vaccinat la Botoșani, dar nu ai primit tichetul de masă? Ei bine, s-ar putea să mai dureze pentru că autorităţile sanitare din Botoşani au cerut suplimentarea tichetelor de masă care se acordă persoanelor vaccinate, după ce primul stoc, de 4.000 de bucăţi a fost epuizat.

De ieri, toți cei care se vaccinează sunt nevoiți să aştepte până un nou lot de astfel de vouchere vor fi puse la dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani.

„DSP Botoşani anunţă populaţia că cele 4.000 de tichete de masă care au fost alocate pentru distribuire prin centrele de vaccinare persoanelor care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare au fost deja epuizate. DSP Botoşani a cerut suplimentarea fondurilor pentru aceste tichete şi, în momentul în care acestea vor fi disponibile, botoşănenii vor fi înştiinţaţi”, se arată într-un nou comunicat de presă transmis de DSP.

Potrivit aceluiaşi comunicat, persoanele vaccinate cu schema completă, a doua doză cu Pfizer, Moderna sau Astra Zeneca ori cu unica doză cu Janssen, vor putea intra în posesia tichetelor de masă la centrul de vaccinare, cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul de specialitate, în funcţie de locul în care s-a efectuat imunizarea, în baza registrului de evidenţă operat.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: