Home » National » Raed Arafat: „Creșele sunt singurele rămase deschise”

Raed Arafat: „Creșele sunt singurele rămase deschise”

Copiii care sunt la creșe nu vor beneficia de vacanța de două săptămâni impusă de autorități. Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, faptul că doar creșele vor rămâne deschise în continuare.

„S-a abilitat Ministerul Educației să dea ordinul pentru vacanța de 14 zile, inclusiv afterschool-uri. Creșele sunt singurele rămase deschise”, a precizat Raed Arafat.

Potrivit hotărârii adoptate de CNSU, se suspendă activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor în toate unitățile de învățământ privat.

Toți elevii din școli și licee vor intra în vacanță luni, pentru două săptămâni.

Hotărârea CNSU:

  • 1) Se abilitează Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru pentru acordarea unei vacanțe suplimentare de două săptămâni pentru învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal în perioada 25.10.2021-05.11.2021, precum și pentru stabilirea ulterioară, dar nu mai târziu de data de 05.11.2021 a modificărilor privind structura anului școlar.

(2) Se propune emiterea de către Ministerul Educației a unei instrucțiuni prin care să se recomande instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021-05.11.2021.

  • (1) Se suspendă activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în toate unitățile de învățământ privat, inclusiv în cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, pentru perioada 25.10.2021-05.11.2021.

(2) Se propune suspendarea activităților cu prezența fizică la nivelul tuturor unităților sau operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school, în perioada 25.10.2021-05.11.2021.

About Axinte Radu Alexandru