Home » Administratie » Primăria Bârlad începe să împartă gratis loturi de casă pentru tineri!

Primăria Bârlad începe să împartă gratis loturi de casă pentru tineri!

După mai bine de doi ani de așteptare, 200 de tineri din Bârlad vor intra în posesia loturilor de casă, atribuite în mod gratuit conform Legii nr. 15/2003. Municipalitatea bârlădeană a anunțat că de luni, 25 octombrie se va da startul procedurii de atribuire a acestor terenuri. Membrii comisiei de atribuire formată la nivelul Primăriei Bârlad vor contacta pe fiecare dintre cei 200 de beneficiari.
„Sunt peste 200 de familii și tineri care vor primi loturi în cel mai nou cartier al municipiului, Alexandru cel Bun și în cartierele Podeni, pe strada Alexandru Vlahuță și Complex Școlar, pe strada Veronica Micle. Este o premieră pentru localitate când se atribuie atât de multe loturi tinerilor bârlădeni, care, din păcate, așteaptă de prea mult timp să își poată ridica o locuință în orașul natal. Se știe că ne-am luptat foarte mult pentru acest proiect, însă, iată, că de luni, 25 octombrie, visele devin realitate! Avem rugămintea la beneficiari să aștepte să fie contactați de colegii din comisia de atribuire, iar dacă nu pot ajunge când sunt programați să precizeze clar o dată la care pot fi puși în posesie astfel încât procesul să se finalizeze cât mai repede posibil!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Lista completă a beneficiarilor va fi republicată, luni dimineață, pe toate canalele de comunicare oficiale ale Primăriei Municipiului Bârlad.
Decizia de a acorda tinerilor loturi de teren pentru a-și construi case (în baza Legii nr. 15/2003) a fost luată de edilii bârlădeni încă de acum doi ani. Însă, cele trei hotărâri CL Bârlad din iulie 2019 au fost atacate în instanță de Prefectura Vaslui, care a solicitat anulare acestora. Procesul s-a întins până spre sfârșitul anului 2020, moment în care CL Bârlad a obținut câștig de cauză și, astfel, s-a putut relua întreaga operațiune.
Primul lot de locuri de teren – 43 la număr – a fost aprobat de consilierii municipali bârlădeni în iulie anul curent, pentru ca acestora să li se adauge în septembrie alte 161 de parcele. Cele 161 de loturi vor fi amplasate în cartierul ”Alexandru cel Bun” și vor avea suprafețe cuprinse între 252 metri pătrați și 300 metri pătrați.  Cartierul ”Alexandru cel Bun” este amplasat la vest de Cimitirul „Eternitatea” și se întinde pe 110.433 metri pătrați, având în componență șase străzi: Mitropolit Veniamin Kostaki, Aviator Smaranda Brăescu, Poet Alexei Mateevici, Scriitor Cezar Ivănescu, Scriitor Ion Hobana și Sculptor Constantin Brâncuși. Alte loturi vor intra în componența unui alt cartier rezidențial, denumit ”Alexandru Vlahuță”, care s-a înființat la capătul străzii Alexandru Vlahuță, în vecinătatea locuințelor sociale în care au fost mutați în urmă cu câțiva ani rromii din celebrul ”ghetou” bârlădean. Loturile de aici au suprafețe cuprinse între 157 de metri pătrați și 297 de metri pătrați.

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: