Bărbați reținuți de polițiștii negreșteni
Poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Negrești au reţinut doi bărbați din localitatea Negrești, județul Vaslui, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Negrești au probat activitatea infracțională a doi bărbați, în vârstă de 23, respectiv 27 de ani, din localitatea Negrești, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, după ce ar fi agresat un bărbat.
Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 06:00, în timp ce se afla pe strada Păcii din orașul Negrești, bărbatul de 51 de ani ar fi fost agresat de doi bărbați, cu vârstele de 23, respectiv 27 de ani.
Ca urmare a agresiunilor, bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Ca urmare a agresiunilor, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice ce necesită 6 – 7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, 26 octombrie a.c., poliţiştii negreșteni i-au reținut pe cei doi agresori, pentru o perioadă de 24 de ore. Aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru luarea unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbaților.