Home » National » Metrorex va lua măsuri pentru a evita supraaglomerările din subteran: trenuri suplimentare și redistribuirea personalului de pază în stațiile cu trafic intens

Metrorex va lua măsuri pentru a evita supraaglomerările din subteran: trenuri suplimentare și redistribuirea personalului de pază în stațiile cu trafic intens

Pentru prevenirea răspândirii COVID-19, Metrorex va lua noi măsuri. Prefectura Capitalei anunță că regia de transport în comun a întocmit un plan cu 20 de puncte, printre care intensificarea măsurilor de pază în stațiile aglomerate sau adaptarea circulației trenurilor.

Astfel, printre cele mai importante măsuri se numără redistribuirea personalului de pază în stațiile cu trafic intens de călători, în intervalele orare 07:00-10:00 și 16:00-19:00.

De asemenea, se are în vedere ca sosirea trenurilor la același peron, în stațiile aglomerate, să se realizeze, pe cât posibil, alternativ, astfel încât să nu se înregistreze valori crescute ale traficului de călători într-un interval scurt de timp. Iar o altă măsură ar fi introducerea de trenuri suplimentare, în special la orele de vârf.

„Când am mers în control la metrou, alături de agenți ai Poliției Metrou, am găsit stații și trenuri aglomerate, la orele de vârf. Înțeleg necesitatea de a ajunge la destinații la anumite ore, însă trebuie conștientizat caracterul special al situației în care ne aflăm și, astfel, să găsim împreună soluții pentru evitarea aglomerării. Sper ca reprezentanții Metrorex să găsească resursele pentru a reduce timpii de sosire în stații, iar pe dumneavoastră, stimați călători, vă rog să respectați îndrumările speciale de călătorie transmise în stații, chiar dacă va trebui să așteptați următorul metrou”, declară prefectul municipiului București, Alexandra Georgiana Vacaru, potrivit Mediafax.

Implementarea propunerilor specialiștilor Metrorex urmează a fi realizată de urgență în zilele următoare, după analizarea propunerilor discutate la sediul Instituției Prefectului – Municipiul București.

About Axinte Radu Alexandru