Home » National » Ungaria trimite către România ventilatoare, măşti pentru ventilaţie neinvazivă şi 3.000 de cutii cu Favipiravir

Ungaria trimite către România ventilatoare, măşti pentru ventilaţie neinvazivă şi 3.000 de cutii cu Favipiravir

Astăzi, vicepremierul interimar Kelemen Hunor a anunţat că Ungaria va mai trimite un ajutor spre România. Suportul acordat constă în ventilatoare, măşti pentru ventilaţie neinvazivă şi 3.000 de cutii cu Favipiravir. Conform acestuia, „sarcina noastră cea mai importantă rămâne să salvăm vieţi omeneşti şi să reducem presiunea asupra sistemului de sănătate, iar Guvernul Ungariei ne este partener în acest demers”.

„În ultima perioadă, s-a dovedit, de nenumărate ori, că avem pe cine conta în situaţii dificile! O serie de ajutoare sosesc în aceste luni, în România: astăzi vine un nou transport din Ungaria cu ajutoare pentru 20 de spitale din ţară: 40 de ventilatoare, 1.650 de măşti pentru ventilaţie neinvazivă şi 3.000 de cutii cu medicamente Favipiravir”, a transmis vicepremierul interimar Kelemen Hunor pe pagina sa de Facebook.

About Axinte Radu Alexandru