Home » National » Ieșenii așteaptă degeaba autobuzele în stații. Protestul CTP se va prelungi până vineri

Ieșenii așteaptă degeaba autobuzele în stații. Protestul CTP se va prelungi până vineri

Ieșenii așteaptă degeaba autobuzele în stații, acestea nu vor mai veni. Transportul public în comun, la Iași, va fi paralizat toată săptămâna. Cei peste 100 de șoferi ai Companiei de Transport Public din Iași refuză să mai iasă pe traseu din cauza salariilor foarte mici și amenință că până vineri, 5 noiembrie, nu vor mai circula dacă nemulțumirile lor nu sunt luate în considerare și nu se găsesc soluții.

„Suntem înjurați și scuipați în fiecare zi de călători, dar ei nu știu cât tragem noi, că nu avem pauze, că ne trezim la 3 dimineața și ajugem la ora 1 acasă. Mâncăm pe fugă la volan și ne penalizează, dar noi nu avem timp să oprim să mâncăm. Mă trezesc la 3 să vin la muncă și când ajung mi se spune că nu am autobuz și mă trimit acasă fără să mă plătească. Cu ce sunt eu vinovat că au mașinile stricate? Ne-am săturat să își bată joc de noi. Călătorii ne înjură că nu e cald în autobuz, dar ei nu știu că de fapt nu funcționează”, a declarat unul dintre șoferii CTP.

Protestul a început ieri dimineață, iar de astăzi vatmanii vor să li se alăture șoferilor de autobuze. Primarul Mihai Chirica a purtat o discuție cu liderii sindicatelor și conducerea CTP pentru a găsi o soluție prin care să majoreze salariile șoferilor. După discuția purtată, primarul orașului s-a ferit să facă declarații, directorul Cristian Stoica fiind acela care le-a transmis șoferilor cele discutate în birou.

„Da, am reuşit să scoatem 12 autobuze, pe 5 trasee, astfel încât să facem legătura cu liniile principale de tramvai. În rest, în dimineaţa am convocat reprezentanţii salariaţilor şi sindicatelor. Le-am propus un calendar de negociere, că până vineri să am un răspuns la doleanţele pe care le vor face împreună cu sindicatele. Acest proces verbal de negociere este condiţionat de reluarea lucrului pentru că negocierea nu se poate face sub presiune. Traseul 41 până la capăt Tehnopolis, 29, 23, 3 Dancu – Tătăraşi Nord şi 20. Atât am reuşit să scoatem şi să convingem nişte şoferi să rezolvăm din problemele cetăţenilor. Nu i-am convins pe şoferii CTP Iaşi, am luat şoferi din alte parte care aveau categoria D şi toate documentele”, a transmis Cristian Stoica, directorul CTP Iaşi.”

About Axinte Radu Alexandru