Home » National » Târgul de Crăciun din București se va organiza doar dacă situația epidemiologică va permite

Târgul de Crăciun din București se va organiza doar dacă situația epidemiologică va permite

Bucureștenii se vor bucura de ornamentele luminoase și de Târgul de Crăciun doar în măsura în care situația epidemiologică va permite acest lucru.

Asta ne anunță Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan: „În această iarnă, în condiţiile în care criza sanitară ne lasă, Municipalitatea va organiza un târg de Crăciun în Piaţa Universităţii, care nu va costa Municipalitatea nimic. Toate costurile pe care Municipalitatea le plăteşte o să fie recuperate din închirieri. Şi suntem în discuţii pentru închirierea unui operator privat care să organizeze târgul de Crăciun”.

Primarul a precizat că a discutat cu membrii Consiliului General despre o posibilă reducere a taxelor pentru ocuparea domeniului public, valabilă doar în acest an.

„Este o propunere pe care am făcut-o consilierilor. Ar fi prima dată când Primăria Capitalei nu ar cheltui, ci ar câştiga din organizarea târgurilor de Crăciun. Numai că suntem în nişte condiţii pandemice care opresc organizatorii privaţi să aibă prezenţă 100% pe respectivul teren. Şi atunci am propus ca aceste taxe să fie reduse în condiţiile pandemice de azi şi numai până la sfârşitul acestui an”, a spus el.

About Axinte Radu Alexandru