Home » Administratie » Se caută amplasamentul pentru a doua creșă. Construcția va fi ridicată în Zona Industrială sau în Moara Greci

Se caută amplasamentul pentru a doua creșă. Construcția va fi ridicată în Zona Industrială sau în Moara Greci

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a informat Primăria Vaslui cu privire la faptul că în cadrul Programului Naţional de Construire Creşe a fost aprobată realizarea unui număr de două creşe. Pentru implementarea proiectului  este necesară predarea către CNI a unui teren care să îndeplinească cel puţin următoarele condiţii: amplasarea de preferinţă, în cadrul intravilanului localităţii, într-o zonă liniştită; legături uşoare cu suprastructura şi infrastructura edilitară existentă; suprafaţa minimă de 2.525,84 mp; cât mai aproape de forma dreptunghiulară cu lăţimea minimă de 41,10 m şi lungimea minimă de 63,90 m; orientarea cu latura lungă pe direcţia nord-sud.

Dacă pentru prima creșă Primăria Vaslui a identificat locul de amplasare în localitatea componentă Viişoara, pentru a doua construcție încă se caută amplasamentul.

„E în regulă să facem o creșă în Viișoara. E păcat că nu am făcut demersul pentru a doua creșă. Am fi găsit o locație în Rediu sau în Zona Industrială. În Rediu există o comunitate cu o natalitate mare, iar în Zona Industrială sunt două blocuri ANL unde locuiesc persoane tinere, active, care au nevoie să lase copiii într-o unitate autorizată. Dăm în folosință blocul cu locuințe de serviciu în Zona Industrială, putem să găsim acolo un loc. Avem aprobare să facem cele două creșe și nu le facem, e păcat!”, a spus Radu Sorin, consilier ALDE.

Vasile Pavăl, primarul muniicpiului Vaslui, a răspuns nu se pierde nicio creșă și se caută o locație pentru a doua creșă. Una din variante este Zona Industrială, iar a doua în Moara Greci.

„Vom veni în perioada următoare cu a doua variantă. Am transmis primul amplasament și vom transmite și al doilea amplasament. Trebuie să avem în acele zone și natalitate, creșa să fie utilizată. Prognoza pentru municipiul Vaslui este de scădere a populației, sunt date statistice în acest sens”, a explicat Pavăl.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: