Home » Agricultura » În localitatea Berezeni se plantează! Comuna va avea peste 300 hectare de pădure

În localitatea Berezeni se plantează! Comuna va avea peste 300 hectare de pădure

Firma privată care a câștigat licitația pentru împădurirea unei suprafețe de 113 hectare de pădure în comuna Pădureni a reușit să panteze cu puieți până la această dată 63 de hectare. Chiar dacă se apropie iarna, dacă timpul o va permite în perioada imediat următoare se va trece la plantarea suprafeței care a mai rămas din cadrul proiectului. Programul este în valoare de 4,5 milioane de lei și este finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Toader Dima, primarul comunei Berezeni, a precizat că s-au fîcut toate pregătirile pentre declanșarea acțiunii de plantare, fiind aduși puieți de speciile de stejar, salcâm, tei și fag.

„Dacă timpul ne va permite vrem să plantăm și restul de suprafață, pentru ca în primăvară să terminăm proiectul. Noi mai avem plantat și am finalizat anul acesta 138 hectare în comuna Berezeni. Mai avem în comună 50 de hectare plantate în perioada 1996 și alte 50 de hectare de pădure care sunt în proprietatea locuitorilor din comuna noastră. În total, avem în jur de 300 hectare împădurite și sperăm că ne vor ajuta pentru că suntem într-o zonă secetoasă. Vrem ca localitatea noastră să fie una din comunele fruntașe din România, în ceea ce privește suprafețele împădurite”, a precizat Toader Dima.

Terenul pe care se împădurește este situat la intrarea în comună dinspre municipiul Huși. După împădurire, urmează ca perioadă de întreținere a suprafeței forestiere să fie de 12 ani. De altfel, proiectul care este în prezent în derulare este cel mai mare din țară, la categoria proiectelor implementate de UAT-uri, care nu sunt specializate în împăduriri așa cum sunt direcțiile sau inspectoratele silvice.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut