Home » National » O femeie de 67 de ani cu probleme locomotorii a murit în propria casă mistuită de un incendiu

O femeie de 67 de ani cu probleme locomotorii a murit în propria casă mistuită de un incendiu

Sfârșit tragic pentru o femeie de 67 de ani, care a murit în propria locuință din localitatea Draxini, comuna Băluşeni, după ce casa a fost mistuită de flăcări. Femeia, care avea probleme locomotorii, a fost găsită decedată în momentul în care pompierii interveneau pentru stingerea incendiului.

La faţa locului au intervenit Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Băluşeni, cu o autospeciala cu apă şi spumă, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spuma, dar şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

,,La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau mocnit bunurile din două camere. Întrucât existau informaţii că proprietara nu a reuşit să iasă din locuinţă deoarece avea probleme locomotorii, pompierii au început căutările concomitent cu acţiunea de stingere. Din nefericire, femeia a fost găsită decedată în interiorul casei”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.


Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

About Axinte Radu Alexandru

Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura