Home » National » Delegație a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Delegație a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Ieri, 17 noiembrie, o delegație a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), din care au făcut parte Rectorul USV, Valentin POPA, și Prorectorul cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană, Ștefan PURICI, a efectuat o vizită de lucru la Universitatea de Stat din Moldova (USM), axată pe consolidarea colaborării academice dintre cele două instituții de învățământ superior. Din partea universității gazdă, la discuții au participat: Rectorul USM, Igor Șarov, Prim-prorectorul pentru activitate didactică și studențească, Otilia DANDARA, Prorectorul pentru management instituțional, Violeta COJOCARU, Prorectorul pentru activitate științifică și relații internaționale, Aurelia HANGANU, și Prorectorul pentru digitalizare, Sergiu CORLAT.

În intervenția sa, Rectorul USM a mulțumit Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru efortul depus la realizarea cu succes a proiectelor aflate în derulare între cele două instituții de învățământ superior. „Numărul mare și interesul manifestat de studenții noștri pentru programele de master cu dublă diplomă ne bucură”. Domnia sa a precizat că, în prezent, USV și USM derulează două programe de masterat cu diplomă dublă, „Teoria și practica traducerii” (Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, inițiat în anul 2015) și „Audit și guvernanță corporativă” (Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri, inițiat în anul 2017), și programul de licență „Finanțe și bănci”, (Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri, inițiat în anul 2020).

La rândul său, Rectorul USV, Valentin POPA, a reamintit faptul că Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost prima universitate din România care a identificat mijloace financiare pentru achitarea tuturor cheltuielilor legate de deplasarea cadrelor didactice pentru activitățile prevăzute în cadrul programelor de studiu cu dublă diplomă. Totodată, domnia sa a adus în discuție posibilitatea creșterii numărului programelor cu dublă diplomă organizate de cele două universități.

De asemenea, în cadrul întâlnirii de ieri au fost analizate o serie de subiecte conexe, precum compatibilizarea programelor de studii, realizarea stagiilor de practică și documentare pentru elaborarea tezelor de licență și masterat, participarea reciprocă la conferințele științifice și publicarea articolelor. Menționăm că, în prezent, cele două universități organizează anual misiuni de predare, stagii de documentare/cercetare pentru studenți, mobilități academice etc.

 

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: