Home » National » ANOSR este gazda unei noi întruniri a liderilor studenților din Europa!

ANOSR este gazda unei noi întruniri a liderilor studenților din Europa!

În perioada 22-26 noiembrie, ANOSR organizează ediția a 81-a a Adunării generale  a Organizației Europene a Studenților – European Students’ Union – ESU Board Meeting! Acesta reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente ale ESU, reunind aproximativ 100 de lideri ai studenților, reprezentanți a 45 de federații naționale ale studenților din 40 de țări membre ale Spațiului European al Învățământului Superior (SEIS). Din nefericire, în contextul evoluției situației pandemice, evenimentul programat să se desfășoare în Timișoara va fi organizat în format online.

Evenimentul este format din multiple întâlniri și dezbateri ale reprezentanților studenților pe tema învățământului superior la nivel european, ce vor contura strategia organizației pentru următorii ani și vor modela prioritățile reprezentanților studenților. Dintre subiectele abordate, amintim neurodiversitatea, asigurarea calității în învățământul superior sau proprietatea intelectuală în educație.

Deschiderea oficială va avea loc luni, 22 noiembrie, ora 11:00, aceasta fiind transmisă live pe paginile de facebook ale ESU și ANOSR. Printre invitații ce au confirmat prezența în cadrul deschiderii se află doamna Ligia Deca, Consilier prezidențial în cadrul Administrației Prezidențiale a României și domnul Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educației.

În același context, ANOSR organizează alături de ESU, luni de la 14:40 și o consultare de amploare a studenților de la nivel european, sub egida Conferinței privind viitorul Europei cu titlul  „The future of the EU and the future of Education – what’s in for students?”. Aceasta are rolul de a contura o serie de propuneri din partea liderilor studenților, pornind de la nevoile identificate la nivel local și național, pe diferite teme prioritare pentru viitorul Uniunii Europene, precum drepturile studenților, dimensiunea socială a învățământului superior, libertatea academică, digitalizarea sau rolul UE în investițiile în educație. În cadrul dezbaterii vor fi transmise mesaje din partea reprezentanților Comisiei Europene, a Asociației Europene a Universităților și a Guvernului Sloveniei, următoarea țară care va deține președinția Consiliului UE.

 

Fiind singura federație reprezentativă a studenților din România la nivel internațional, ANOSR a fost mereu un actor relevant, alăturându-se mișcării de reprezentare a studenților la nivel european de aproape 20 ani. Suntem onorați să găzduim, din nou, acest eveniment în cadrul căruia liderii mișcării studențești din Europa se vor întâlni pentru a dezbate cele mai ardente probleme ale studenților din Europa și impactul pandemiei, se va aproba documentul strategic privind Asigurarea Calității la nivel european din perspectiva studenților și alte poziții și rezoluții.

 

 

***

 

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este prima federație națională studențească, non-guvernamentală și non-partizană care, de peste 22 de ani, are ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenților din România, apărarea și promovarea drepturilor și obligațiilor acestora, cât și stimularea participării lor la actul educațional și la viața socială, economică și culturală.

ANOSR reunește studenți din 19 centre universitare din întreaga țară, din 30 de universități, atingând un număr de 112 organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești.

La nivel național, ANOSR este parte a Alianței pentru o Românie Curată și membră în Consiliul Tineretului din România. De asemenea, federația este reprezentantul legitim al studenților din România la nivel european, prin statutul de membru cu drepturi depline al Organizației Europene a Studenților (ESU – European Students’ Union), singura structură europeană care reprezintă studenții.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: