Home » National » Din această seară se răcește vremea. Trebuie să ne pregătim de ploaie și ninsoare

Din această seară se răcește vremea. Trebuie să ne pregătim de ploaie și ninsoare

Începând din această seară trebuie să vă îmbrăcați mai gros și să nu uitați de umbrelă, atunci când ieșiți din casă. Diseară, un nou val de ploi și ninsori va intra în țara noastră. Astfel, luni spre marți noapte și marți dimineața, vor fi precipitații în întreaga țara. Temperaturile vor scădea brusc, în special în sudul și estul țării.

În seara de luni, 22 noiembrie, va începe să plouă în sud-vestul și vestul țării, precum și în nord, întinzându-se pe parcursul nopții pe întreg teritoriul țării. Cantitatea de precipitații va atinge 2-10 l/mp.

În Carpații Orientali și Meridionali va ninge abundent, precum și izolat în Carpații Occidentali.

Precipitațiile se vor extinde în dimineața de marți, 23 noiembrie, spre estul țării. Marți după amiază se mai așteaptă doar ploi și ninsori izolate.

Următoarele precipitații, atât sub formă de ploaie, cât și de ninsoare la munte, sunt așteptate la sfârșitul săptămânii, însă temperaturile vor crește ușor.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: