Home » National » Comisia Europeană a aprobat primul proiect transfrontalier de infrastructură inteligentă („smart grid”) al României

Comisia Europeană a aprobat primul proiect transfrontalier de infrastructură inteligentă („smart grid”) al României

Proiectul „Smart Grid” Carpathian Modernized Energy Network (CARMEN), dezvoltat în parteneriat de către Delgaz Grid SA, compania de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, parte a grupului E.ON,  CNTEE Transelectrica SA, operatorul național de transport și sistem şi MAVIR –  operatorul de transport maghiar, a fost inclus pe lista a 5-a a Proiectelor de Interes Comun (PCI), adoptată la sfârșitul săptămânii trecute de Comisia Europeană.

Proiectul CARMEN are o valoare de aproximativ 150 milioane euro, iar implementarea acestuia se va derula pe o perioadă de 6 ani, începând cu anul 2023, urmând a fi propus spre finanțare în cadrul programului Connecting Europe Facility (CEF).

În urma adoptării sale de către Comisie, Actul Delegat ce cuprinde proiectul celei de-a 5-a liste PCI va fi prezentat Parlamentului European și Consiliului. Ambii legiuitori au la dispoziție două luni pentru a accepta sau a respinge lista – proces care poate fi prelungit cu încă două luni, dacă este necesar. În baza prevederilor legale aplicabile, legiuitorii nu au posibilitatea de a modifica proiectul de listă.

Proiectele de Interes Comun sunt proiecte-cheie de infrastructură energetică transfrontalieră pentru construirea unei piețe interne a energiei a UE, mai integrată și mai rezilientă, și pentru urmărirea obiectivelor în materie de energie și climă. Această a 5-a listă PCI cuprinde 98 de proiecte: 67 în domeniul transportului și stocării energiei electrice, 20 în domeniul gazelor naturale, 6 proiecte de rețele de CO2 și 5 proiecte de rețele de distribuție energie electrică inteligente. Cele 67 de proiecte de transport și stocare a energiei electrice de pe lista PCI vor avea o contribuție importantă la creșterea ambiției în materie de energie din surse regenerabile în cadrul Green Deal, în timp ce 5 proiecte privind rețelele de distribuție energie electrică inteligente vor îmbunătăți eficiența rețelelor, coordonarea transfrontalieră a datelor și gestionarea mai sigură a rețelelor.

De asemenea, lista a 5-a PCI cuprinde încă 4 proiecte de interes comun dezvoltate de CNTEE Transelectrica SA, parte a Clusterului România — Serbia „Mid Continental East Corridor“, incluzând: Linia de Interconexiune dintre Reșița (RO) și Pancevo (RS), Linia Internă dintre Porțile de Fier și Reșița, Linia Internă dintre Reșița și Timișoara/Săcălaz, precum și Linia Internă dintre Arad și Timișoara/Săcălaz.

Prin intermediul proiectului CARMEN, partenerii vizează modernizarea și dezvoltarea rețelelor de transport și de distribuție energie electrică, precum și creșterea interoperabilității acestora, atât la nivel național, cât și european, în sensul atingerii obiectivelor de interes comun. Astfel, se estimează modernizarea a 23 de stații de transformare, 65 de posturi de transformare, linii aeriene de înaltă tensiune și implementarea tehnologiilor IT și de comunicații specifice, instalarea în rețeaua electrică de transport a unor mijloace moderne de control al tensiunii la nivelul sistemului energetic.

CARMEN va contribui în mod direct la creșterea capacității de preluare în rețeaua de joasă tensiune a electricității produse din surse regenerabile de către prosumatori, proiectul reprezentând un pas extrem de important în direcția accelerării greenificării şi digitalizării rețelei de transport şi distribuție a energiei electrice gestionate de cei trei parteneri.

 

 

 

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: