Home » Administratie » Edilii vasluieni s-au săturat de austeritate. Toată lumea așteaptă în 2022 un buget al prosperității!

Edilii vasluieni s-au săturat de austeritate. Toată lumea așteaptă în 2022 un buget al prosperității!

de Dănuț CIOBANU 

Anul 2021 a fost pentru edilii din județul Vaslui o perioadă de austeritate. Fără a avea la dispoziție finanțări pentru obiectivele de dezvoltare, primarii s-au văzut nevoiți să amâne pentru anul viitor implementarea anumitor proiecte. Pe segmentul de investiții, cele mai mari probleme le-au avut primarii care sunt la primul mandat. Tocmai de aceea, aprobarea Programului „Anghel Saligny” a reprezentat o oportunitate, pe care autoritățile locale nu au putut să o rateze. 

„Anul 2021 a fost un an auster, dar noi ne-am descurcat. Cu ce ne-am propus, le-am efectuat. Am fi putut face mai multe, ne așteptam să asfaltăm ceva, dar nu am avut posibilitatea. Încercăm la anul. Am demarat acum niște proiecte pe „Anghel Saligny”, unde am prins toate satele celelalte care nu erau cuprinse. Este vorba despre proiecte pentru canalizări, modernizarea instalațiilor de apă. Ne-am gândit și la două școli – Grădinița de la Cârja și Școala de la Sărățeni, unde e un număr destul de mare de copii. Am făcut niște proiecte, să le amenajăm, să le reparăm”, a spus Eduard Cazacu, primarul orașului Murgeni.

Referindu-se la investițiile din acest an, Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele Asociației Comunelor din România – Filiala Vaslui, a spus că a discutat cu mai mulți primari, care i-au spus că nu au pe ce programe să depună proiecte pentru a obține finanțări.

„Primarii nu au finanțări. Nu avem unde aplica pe niciun program de finanțare cu bani de la bugetul național sau fonduri europene. Cu bani de la bugetele locale nu pot fi susținute investiții de interes public. Pentru primarii care sunt la primul mandat este foarte greu să facă treabă”, spunea Neculai Moraru.

Lipsa de finanțare a fost evidentă din momentulîn care Consiliul Județean (CJ) Vaslui a distribuit în teritoriu sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru anul 2021. Pentru a ști care sunt nevoile financiare ale UAT-urilor, CJ-ul a consultat primarii. Surpriza majoră a fost în momentul centralizării cerințelor edililor care se ridică la suma de 946,9 milioane de lei. În schimb, CJ Vaslui are la dispoziție doar 27,1 milioane de lei, ceea ce înseamnă că poate acoperi necesarul de fonduri într-o proporție de numai 3%.

„Solicitările sunt mult mai mari decât bugetul alocat. Primarii doresc să își dezvolte comunitățile. Suntem în fața unui buget de austeritate, nu un buget al prosperității. În afară de Compania Națională de Investiții, nu mai sunt programe unde să fie depuse socilitările de finanțare. Sunt peste 25.000 de proiecte în județul Vaslui”, spunea Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: