Home » National » Certificatul verde actual va expira pe 30 iunie 2022. Iată cum se va proceda pe mai departe

Certificatul verde actual va expira pe 30 iunie 2022. Iată cum se va proceda pe mai departe

În atenția oamenilor care își fac de pe acum planuri pentru vara anului 2022. Certificatul verde este valabil doar până pe 30 iunie 2022. Abia la finalul lunii iunie 2022 ar putea avea loc o redefinire a acestui document.

Și totuși, oficialii europeni se gândesc de pe acum să modifice valabilitatea acestuia. Există o dezbatere la nivelul Uniunii Europene cu privire la durata eficacităţii vaccinurilor anti-COVID-19 şi dacă va fi necesară administrarea dozelor „boster” pentru menţinerea libertăţii de circulaţie în interiorul blocului comunitar pe baza certificatului verde.

Administrarea dozei a treia este apărată de mai multe state membre. „Este evident că pandemia nu s-a încheiat încă”, a declarat joi comisarul european Didier Reynders. Ca atare, a spus el, „regulile de călătorie trebuie să ţină cont de această situaţie volatilă”.

Ideea propusă este ca documentul să aibă o durată de viaţă de nouă luni după administrarea primului set de vaccinuri, deci după a doua doză a vaccinului Pfizer-BioNTech, de exemplu, sau după o doză de vaccin Johnson. Ulterior, o doză buster va auge încă 9 luni de valabilitate a certificatului verde.

 

About Axinte Radu Alexandru