Studiul este printre primele care analizează nivelurile de vitamina D înainte de infectare, ceea ce permite o evaluare mai precisă decât în ​​timpul spitalizării, când nivelurile pot fi mai mici din cauza efortului organismului de a lupta cu virusul. Cercetarea a fost realizată în perioada aprilie 2020 – februarie 2021.

Persoanele vizate au fost pacienți depistați cu Covid, dar care și-au făcut anterior (cu până la doi ani) analizele la Centrul Medical Galilee, astfel că specialiștii au putut să afle ce nivel de vitamina D aveau înainte de contractarea virusului. Astfel, pacienții cu deficit de vitamina D (20 ng/ml) au avut de 14 ori mai des o formă severă sau critică de Covid decât cei cu 40 ng/ml. Pe de altă parte, mortalitatea în rândul pacienților cu niveluri suficiente de vitamina D a fost de doar 2,3%, în contrast cu 25,6% în grupul cu deficit de vitamina D.

“Rezultatele sugerează că este recomandabil să menținem nivelurile normale de vitamina D. Acest lucru va fi benefic pentru cei care contractează virusul. Un nivel adecvat de vitamina D aduce beneficii suplimentar pentru răspunsul imunitar în cazul bolilor respiratorii”, transmit autorii studiului.

Până acum, au fost efectuate teste foarte limitate asupra utilității vitaminei D în tratarea pacienților de Covid, indiferent de severitatea bolii. Oamenii au fost sfătuiți să ia suplimente de vitamina D doar la indicațiile medicilor, deoarece dacă este luată în doze prea mari, poate produce efecte adverse grave.

Sursa: PLOS